Ala Mazureac este primar la al patrulea mandat în Cernoleuca, Dondușeni. Consideră că numărul femeilor primar este în creștere în Republica Moldova deoarece mulți bărbați deștepți și apți de muncă sunt nevoiți să plece peste hotare. Dorește să aducă un investitor în localitate, doar că pentru aceasta este nevoie de 50 de persoane care să-și manifeste interesul de a se angaja.

În cadrul Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM au loc mai multe evenimente, vizite de studiu. Ce părere aveți despre acestea?

Ala Mazureac: Din 2007 până în prezent am fost cinci femei primar în raionul Dondușeni. Acum suntem patru. Conlucrarea, schimbul de experiență la nivel local sunt foarte binevenite, cu atât mai mult la nivel republican. Din păcate, din cauza distanței mari lipsim uneori de la aceste întruniri, dar și pentru că apar probleme locale ce nu necesită amânare și regretăm că ratăm unele întâlniri cu colegele noastre. Totuși, atunci când avem ocazia să mergem în aceste vizite de studiu vedem cum sunt gestionate unele situații de ordin social, cultural etc. Sigur că fiecare localitate are problemele sale specifice, dar ceea de ce ținem cont cel mai mult sunt măsurile sociale și culturale.

Cum explicați faptul că crește numărul femeilor primar?

Ala Mazureac: Poate fi din cauza că mulți bărbați deștepți, apți de muncă pleacă peste hotare. Poate voi părea lipsită de modestie și nici nu vreau să supăr bărbații, dar este mai multă ordine în localitățile unde sunt primari femei. E și firesc ca femeile să fie gospodine mai bune .

Cum era Cernoleuca atunci când ați venit la cârma primăriei în 2007 și cum este acum?

Ala Mazureac: În primul rând, drumurile erau într-o stare catastrofală. Acum 85% din drumuri sunt în variantă albă, trasa centrală este asfaltată, dar ea este drum național, nu local. Era o problemă majoră deoarece copiii care veneau la școală dintr-o anumită zonă a satului erau neapărat încălțați în cizme de cauciuc, glodul fiind până la genunchi. Școala nu avea sistem de încălzire, prin intermediul FISM am efectuat reparația capitală a acestei instituții, am construit sistemul de încălzire, am schimbat acoperișul, geamurile, acum avem condiții foarte bune în școală iar la grădiniță sunt și mai bune, datorită proiectelor și alocațiilor din bugetul local.

Cum se învață un primar să scrie un proiect?

Ala Mazureac: Da, într-adevăr, la început această cale a fost destul de anevoioasă.  Am avut marele noroc de o secretară care activează în localitate de mai mulți ani, dar și de o contabilă extraordinar de bună. De firea lor contabilii sunt foarte zgârcici atunci când e vorba de sursele din bugetul local, dar eu prețuiesc acest lucru fiindcă banul este direcționat anume acolo unde este nevoie. Am avut și niște prietene foarte bune, una dintre ele este fostul vicepreședinte al raionului Tatiana Cojocaru care a activat într-un ONG și cunoștea cum se scriu proiectele, care este procedura și ne-a ajutat foarte mult.

Adică rezultatele depind foarte mult de echipa cu care lucrează primarul?

Ala Mazureac: Neapărat. De unul singur nimeni nu va reuși să facă prea multe. Când am venit în 2007 în fruntea primăriei reprezentam partidul-soare, iar 90% din cetățeni erau cu comuniștii. Credeam că consilierii îmi vor pune nenumărate obstacole și din start le-am spus că nu avem nimic de împărțit, am ajuns în aceste funcții pentru a face ceva în localitate. De atunci conlucrăm împreună cu toți, iar rezultatele se văd. Am făcut apeduct în localitate într-un an și jumătate. Am avut marele noroc să câștigăm un proiect prin intermediul Ministerului Mediului și 475 de gospodării sunt conectate la apeduct.

De ce mai este nevoie în Cernoleuca?

Ala Mazureac: Voi pune accent pe amenajarea satului. Deocamdată doar două străzi centrale sunt iluminate, vreau să repar drumurile în proporție de 100%. Îmi doresc să renovăm trotuarele și să realizez proiectul ce vizează selectarea deșeurilor.

Ce le mai lipsește oamenilor din Cernoleuca?

Ala Mazureac: Cred că locurile de muncă și finanțele. Nu vreau să anticipez lucrurile, dar acum purtăm negocieri cu niște antreprenori din Italia. Am avut cândva o Casă de copii iar clădirile sunt la balanța noastră și am putea să deschidem o mică întreprindere. Ni s-a spus că dacă se vor identifica 50 de doritori să lucreze în domeniul croitoriei, doamnele din Italia vor veni cu investiția în localitatea noastră.

Vă mulțumim!

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare