Prin punerea în funcțiune a noii rețele de apeduct în sectorul Valicica Nouă din comuna Trușeni, municipiul Chișinău, a fost rezolvată o problemă majoră pentru locuitorii din zonă. Timp de mai mulți ani, aceștia se confruntau cu lipsa critică a apei potabile.

Proiectul realizat în cadrul Programului Național ” Satul European”  a inclus construcția unei rețele cu o lungime de 1,6 kilometri, a unei stații de pompare modernă, dar și instalarea a două rezervoare de apă, cu o capacitate a câte 300 de metri cubi.  Acestea asigură presiunea adecvată și distribuția uniformă a apei către cele peste 1000 de gospodării casnice conectate la apeduct.

Primarul Viorica Beregoi a subliniat importanța acestui proiect vital pentru infrastructura locală, menționând că, prin disponibilitatea constantă a apei potabile, a fost asigurat confortul locuitorilor din sectorul „Vălicica Nouă” și a fost  îmbunătățită semnificativ activitatea instituțiilor publice din Trușeni, inclusiv a celor două grădinițe, a două gimnazii și a centrului de sănătate, care în prezent sunt conectate la acest apeduct.

Investițiile din cadrul proiectului se cifrează la 9,8 milioane de lei, resurse financiare alocate de către Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

”Acest proiect nu este doar o simplă realizare tehnică, ci un angajament plenar față de bunăstarea comunității și o dovadă a determinării Guvernului Republicii Moldova de a asigura un trai prosper pentru toți cetățenii. Este un exemplu concret al modului în care investițiile din infrastructură pot schimba viețile oamenilor și pot deschide noi perspective pentru localități”, a remarcat Mihai Croitoru, directorul ONDRL.

Imprimare