Primăria orașului Cahul a amenajat, recent, în mai multe sectoare a orașului spații de joacă pentru copii.
Potrivit informațiilor de pe site-ul Primăriei, pentru perioada următoare sunt planificate lucrări de amenajare și în alte sectoare ale orașului.
Dina Roșca
În baza Acordului de cooperare încheiat între Consiliul raional Edineț și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Botoșani, România”, în vizită oficială la Președintele raionului Edineț, Iurii Garas, la 1 decembrie curent, s-au aflat reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “
În adresa CALM a parvenit o solicitare de aviz din partea comisiei parlamentare ”Comisia protecţie socială, sănătate şi familie” privind proiectele de Lege pentru completarea articolului 6 din Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28.03.95 (Proiectul nr. 446) şi proiectul de Lege pentru modificarea
În cadrul emsiunii s-a discutat despre realizările, proiectele dar și problemele actuale cu care se confruntă municipiul Ungheni.
La emisiune a participat primarul municipiului Ungheni, domnul Alexandru Ambros.
Vocea Administrației Publice Locale din 3 decembrie 2016
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI va inaugura astăzi două posturi de pompieri în satele Crocmaz și Căplani din raionul Ștefan Vodă.
Procedurile de achiziții publice ar putea trece în totalitate pe online. Asta după ce Ministerul Finanțelor, dezvoltatori IT, mai multe ONG-uri și membri ai comunității de afaceri au semnat un memorandum în acest sens.
Timp de două zile, 30 și 1 decembrie curent, sudul Moldovei s-a transformat într-o adevărată platformă de transfer a experienței pozitive în implementarea și desfășurarea proiectelor pentru îmbunătățirea serviciilor Publice Locale de Aprovizionare cu Apă și Canalizare.
Accesul la deciziile autorităților publice locale este un drept al cetățenilor. Este vorba, în primul rând, de cum sunt cheltuiți banii publici. Pe de altă parte, este obligația autorităților de a pune la dispoziție informația cetățenilor. Acest lucru ar responsabiliza autoritățile publice locale. Este concluzia lui Viorel Pârvan, expert IDIS Viitorul și a lui Viorel Rusu, expert CALM exprimată în cadrul emisiunii ”60 de minute realism economic”.
Noi servicii sociale gratuite pentru persoanele nevoiaşe de la sate. De această dată este vorba despre un Centru multifuncţional de servicii sociale, deschis în satul Cosăuţi din raionul Soroca. La serviciile centrului vor putea apela bătrânii, femeile şi copiii, aflaţi în dificultate, relatează Mesager.