Noi servicii sociale gratuite pentru persoanele nevoiaşe de la sate. De această dată este vorba despre un Centru multifuncţional de servicii sociale, deschis în satul Cosăuţi din raionul Soroca. La serviciile centrului vor putea apela bătrânii, femeile şi copiii, aflaţi în dificultate, relatează Mesager.
Noul centru a fost deja testat de persoanele aflate în dificultate. Pentru o femeie din Cosăuţi dar și pentru cei opt copii ai săi, Centrul multifuncţional a devenit a doua casă.  Sunt prezenţi aici zilnic, iar femeia  spune că de fiecare dată se întorc acasă binedispuşi.

Centrul oferă plasament  temporar pentru mamele şi copiii aflaţi în situații de risc. Totodată funcţionează şi ca un Centru social de zi pentru copiii din Cosăuţi.

„Centrul activează de un timp mai îndelungat. Până în prezent instituția asigura cu hrană caldă doar persoanele nevoiașe din localitate, dar odată cu deschiderea Centrului, va fi o gamă mai largă”, a declarat primarul satului Cosăuți, Mihai Gîtlan.

Centrul multifuncţional  a fost deschis cu suportul financiar al Austriei şi al Consiliului raional Soroca.

„Acesta este al treilea Centru de acest fel în raionul Soroca. Totodată, asistența socială și multitudinea de servicii care sunt oferite astăzi se mai completează”, a comunicat președintele raionului Soroca, Mihai Mîțu.

Toate cele 16 persoane se vor afla aici câte maxim jumătate de an, în funcție de necesitate. Uşile Centrului vor fi deschise şi pentru persoanele din localităţile vecine.

Imprimare