Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor din Europa (CCRE/CEMR) și Rețeaua Autorităților Locale din Sud-Estul Europei – NALAS anunță pe site-urile lor că președintele CALM și președintele NALAS Tatiana Badan a fost decorată cu cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova „Ordinul Republicii”.

„Această distincție a fost acordată de  către președintele Republicii Moldova Maia Sandu în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat, pentru contribuția substanțială la afirmarea intereselor și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume, pentru succese profesionale remarcabile, pentru inițiativă civică și participare activă în avansarea reformelor”, notează nalas.eu.

http://www.nalas.eu/News/MrsBadanOrderRM

Acest premiu a fost înmânat Tatianei Badan cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Președintele CALM are 30 de ani de experiență în administrația publică locală, activează în calitate de primar de 18 ani și este la al 5-lea mandat, scrie ccre.org https://ccre.org/en/actualites/view/4230

NALAS este o rețea de asociații ale autorităților locale din sud-estul Europei care reunește 14 asociații, reprezentate de aproximativ 9000 de autorități locale alese direct de peste 80 de milioane de cetățeni din această regiune. CALM promovează interesele și drepturile autorităților locale din Republica Moldova. Înființat în 2010, CALM este membru al NALAS și al CEMR

Imprimare