Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a expediat o Adresare Președintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului, Ministrului Finanțelor și Cancelariei de Stat, în legătură cu intenția Ministerului Finanțelor de a reduce transferurile cu destinație generală și lipsa oricăror intenții de a întreprinde măsuri de consolidare a autonomiei locale, contrar angajamentelor guvernamentale și internaționale.

În Adresare, CALM atrage atenția asupra faptului că se impune reducerea drastică a transferurilor cu destinație generală de la bugetul de stat către bugetele locale de către Ministerul Finanțelor, într-un mod abuziv, unilateral, nejustificat și nedrept. Astfel se încalcă prevederile programului de guvernare, dar și angajamentele asumate în raport cu Consiliul Europei și Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei.

CALM amintește că potrivit Constituției, Cartei Europene a Autonomiei Locale și legilor în vigoare, orice transfer de competențe către APL urmează în mod obligatoriu să fie însoțit de resurse financiare corespunzătoare, iar prin emiterea circularei nr. 06/2-07-18 din 23.08.2021, transferurile cu destinație generală pentru anul 2022 se vor micșora cu 307,7 mln. lei. Dacă anterior pierderile bugetelor locale erau acoperite prin transferuri compensatorii pentru APL, Ministerul Finanțelor actual elimină orice mențiune despre compensare și menționează că „de competența APL ține acoperirea integrală din contul bugetelor locale a costurilor generate de implementarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar aferente domeniilor proprii de activitate a acestora…”

CALM atestă că prin această circulară se încalcă flagrant toate prevederile naționale și internaționale în vigoare în domeniul descentralizării și APL, dar și principiile constituționale ale autonomiei locale.

Reieșind din cele expuse, CALM solicită suspendarea aplicării circularei Ministerului Finanțelor nr. 06/2-07-18 din 23.08.2021 în partea ce se referă la diminuarea transferurilor generale de la bugetul de stat către bugetele locale până la identificarea unei soluții în colaborare cu CALM; restabilirea transferurilor în volum deplin, până la realizarea măsurilor adecvate și asumate de Guvernare în domeniul descentralizării și consolidării autonomiei locale; corelarea circularei Ministerului Finanțelor cu Programul de Guvernare „Vremuri Bune” la capitolul autonomie locală și politica fiscală și vamală pentru anul 2022; crearea în regim de urgență a unui grup de lucru cu participarea reprezentanților Ministerului Finanțelor, Cancelariei de Stat și CALM, în cadrul căruia să fie discutate și soluționate problemele menționate în Adresarea CALM etc.

Documentul integral poate fi accesat aici: Adresarea CALM

Imprimare