Rolul femeii în administraţia publică a fost discutat în cadrul unei reuniuni prilejuită de Ziua Internaţională a Femeii, care va fi marcată la sfârşitul săptămânii curente. Iniţiativa aparţine Congresului Autorităţilor Locale din Moldova şi a fost realizată cu suportul unor organizaţii internaţionale, relatează Mesager.
Dacă unele femei primar au vorbit despre conducte şi drumuri, altele au împărtăşit din experienţa lor de a organiza activităţi de ajutorare a oamenilor şi de promovare a tradiţiilor populare. Cele mai bune modele au fost premiate. Femeile primar s-au ales nu doar cu diplome şi flori, dar şi cu un concert oferit de bărbaţii primari.
În Republica Moldova sunt peste 160 de femei primar, care activează de rând cu primarii bărbați și soluționează problemele comunităților locale.

Imprimare