Valeriu Mustață, primar de Săiți, Căușeni, președinte al asociației primarilor CALM din raionul Căușeni a activat întreaga viață în administrația locală. Este primar la al cincilea mandat, începându-și activitatea încă în perioada Uniunii Sovietice. Crede că și cu resurse puține poți face lucruri importante pentru localitate. A fost invitat să activeze în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu dar a ales să-și păstreze funcția de primar. Consideră că pentru a avea rezultate, un primar trebuie să fie înconjurat de o echipă bună și să aibă cunoștințe.

Diferă un mandat de altul?

Valeriu Musteață: Primul mandat l-am deținut încă atunci când era puterea sovietică, nu cunoșteam multe lucruri, persoana principală în sat era președintele colhozului, noi doar eliberam certificate de naștere, căsătorie, deces, etc. În 1999 am pierdut alegerile, iar cineva mi-a spus că pot pleca deoarece oricum nu am făcut nimic pentru sat. M-a marcat această frază și de când am revenit la primărie în 2007 filmez și fotografiez toate reușitele noastre, astfel încât nimeni să nu poată să-mi reproșeze nimic. 

De alesul local depinde prosperitatea localității?

Valeriu Musteață: Unde e unul nu-i putere, depinde mult și de echipa cu care activezi, dar și de cunoștințele pe care le ai.  De asemenea, dacă muncești zi de zi obții și rezultate.

Unii primari susțin că bani sunt puțini în bugetele locale și astfel nu prea sunt posibilități de dezvoltare…

Valeriu Mustață: Suntem la margine de țară, înconjurați de două sate ale Ucrainei, drumurile lasă de dorit, dar cred că uneori și cu bani puțini, sau chiar fără aceștia poți face lucruri utile pentru comunitate. În 2007 am făcut un proiect pentru a da denumiri străzilor din localitate, deoarece oamenii nu cunoșteau pe ce stradă locuiesc, ce număr la casă au și era foarte greu ca ambulanța, poliția, sau responsabilii de alte servicii să ajungă, în caz de necesitate, în timp util. Tot atunci am descoperit că în localitate nu mai era autospeciala de stingere a incendiului, nici ambulanță.  Astfel, în 2011 în satul nostru s-a deschis primul post de pompieri și salvatori voluntari din Republica Moldova. La ora actuală avem și o ambulanță, cu părere de rău spun că nu există medic de familie.

Vă avantajează cumva faptul că sunteți la granița cu Ucraina?

Valeriu Musteață: Pe timpuri eram în relații foarte bune cu vecinii, acum însă suntem înconjurați de hotar. Avem vamă și poliție de frontieră. Populația care circulă pe lângă hotar trebuie să aibă actul de identitate în buzunar. Într-un fel, simțim lipsa aceasta de libertate, deoarece înainte oamenii circulau des, se căsătoreau, se creau relații de rudenie, mergeam la piață, la magazine, astăzi însă mai rar trec hotarul.

Ați reușit să realizați cel mai mare obiectiv pe care vi l-ați propus sau încă urmează?

Valeriu Musteață: În ultimii ani am construit o grădiniță de ultimă generație, avem centru de sănătate. La fiecare mandat prezint populației platforma mea electorală și încerc să realizez ceea ce mi-am propus. În acest mandat am aprovizionat cu apă jumătate din localitate, acolo unde nu era apeduct, circa 9,5 km, am reușit să iluminăm stradal mai mult de jumătate de sat. Acum lucrăm la îmbunătățirea calității drumurilor locale. În cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova am ales să nu asfaltăm, dar să reparăm 2 km de drum în variantă albă. Peste vreo săptămână acesta va fi dat în exploatare și credem că va fi util pentru populație.

Ați avut și o scurtă experiență în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu…

Valeriu Musteață: Legislația în vigoare îți lasă răgaz o lună ca să decizi dacă alegi funcția nouă sau revii la cea veche. Am văzut că în noua postură nu am satisfacția pe care o am la primărie și m-am gândit că decât să fiu la oraș codaș, mai bine revin în sat. În primărie văd rezultatele muncii mele, populația apreciază ceea ce fac și ne bucurăm împreună. La Cancelaria de Stat este cu totul altă activitate și acolo nu mă simțeam tocmai în apele mele.

Cum se întâmpină sărbătorile de iarnă în Săiți?

Valeriu Musteață: La noi s-a format o tradiție. Din 2007 în fiecare an împodobim în centrul satului un pom de Crăciun. În ajunul Anului Nou, de la ora 19.00 și până la ora 23.00 petrecem împreună cu toți sătenii care vin la brad. Pregătim ceai, cafea, izvar și un frumos program artistic. La ora 23.00 încheiem evenimentul cu un cuvânt de felicitare, cu o totalizare a anului ce s-a scurs, dar și cu o cupă de șampanie.

Ce așteptări aveți de la 2019?

Valeriu Musteață: Mai avem mult de lucru. Problema pe care doresc cel mai mult să o soluționez este reparația Sălii de Cultură. Acoperișul curge, trebuie să schimbăm cele 600 de scaune din sala mare, căldură nu este. În această clădire se află biblioteca publică și anul acesta am conectat etajul doi la rețeaua de gaze, reușind măcar atât să facem. Anul viitor vor fi alegeri, dacă nu voi câștiga eu, aceasta va fi o sarcină pentru viitorul primar.

Având o asemenea experiență în domeniu, contracandidaților le va fi mai greu să câștige…

Valeriu Musteață: Oamenii au dreptul să aleagă. Eu doar promit ceea ce pot face și fac ceea ce am promis.

Vă mulțumim!

Imprimare