Pentru a evita comentariile „păi asta se poate numai într-o țară dezvoltată!”, începem cu fostul primar al Tiranei, Edi Rama. Tirana este capitala Albaniei, țara care cândva era cea mai săracă din Europa și despre care în bancurile românești există categorie aparte, cu glume oarecum penibile, de genul: De ce ies submarinele albaneze la suprafaţă din două în două minute? Ca să respire vîslaşii …
Edi Rama este faimos pentru două lucruri: pentru faptul că a dat culoare Tiranei și a luptat cu construcțiile ei ilegale. (Ar fi bine și la noi așa ceva?)
Despre Rama am aflat de la profesorul meu de Global City, curs care nu are nicio legătură cu masterul meu, însă pe care l-am luat din cauza suferinței din ultimii ani, atât de prezentă și pe blog-ul meu. Profesorul meu l-a cunoscut la o conferință unde Rama povestise cum a colorat Tirana.
Tirana avea o arhitectură nazisto-sovietică, mai mult sovietică, cu blocuri mari, vechi, gri și urâte (Ciocana, Botanica, ha?). Albania nu prea avea bani, iar Rama era artist. Primarul a sunat la marile companii de vopsea din Europa și le-a cerut vopseaua care nu se prea vinde. Suprinzător, dacă suni, ți se oferă; dacă bați, ți se deschide.
Tirana a fost pictată de studenți voluntari, design-ul fiind făcut de artiști și arhitecți europeni (știa el ce știa despre arhitecții din Albania). Cum zicea Rama: vreau să creez o galerie de artă în aer liber, astfel încât nimeni nu va părăsi Europa fără să treacă prin Tirana.
Așa despre Edi Rama, despre Tirana și despre Albania a aflat Europa și lumea. BBC, New York Times, publicații despre urbanism, spațiu public și arhitectură scriau despre transformarea colorată a capitalei. Cam așa arată blocurile vesel colorate:
Edi Rama s-a născut în 1964, de tânăr se implică în mișcări studențești, apoi este profesor la Academia de Arte din Tirana, în 1994 emigrează în Franța, unde pictează, lucrările sale fiind expuse în galerii și expoziții. În 1998 devine Ministrul Culturii în Albania, iar în 2000 câștigă alegerile locale. Este primar din partea Partidului Socialist până în 2011, când pierde alegerile cu o diferență foarte mică de voturi, alegerile fiind criticate de comunitatea internațională.
Tirana, ca și Chișinăul, s-a confruntat cu o lipsă sufocantă de spațiu public, acesta a fost acaparat de chioșcuri și construcții ilegale. Rama a rămas în istorie prin faptul că a demolat toate aceste hidoșenii și a lăsat parcurile și râul Lana să respire liber. Au fost plantați peste 4000 de copaci pe malul râului și iarba a colorat parcurile.
„Noi vom aduce copiii mai aproape de un oraș al viitorului, un oraș unde fiecare își găsește locul și unde nimeni nu se simte exclus din cauza dezvoltării, densității sau la orice altceva” – adorabil, nu e așa? Nimic despre comuniști, despre drame balcanice, ci despre un oraș pentru oameni.
La TED Thessaloniki, Rama povestește despre cum politica poate juca un rol pozitiv în viața noastră, despre cum a vopsit blocurile urâte și vechi, despre demolări, despre oameni și politică. Aici vedeți discursul cu subtitluri în română.
Demolarea construcțiilor ilegale s-a făcut pentru da spațiul public înapoi oamenilor, iar folosirea culorilor pentru a readuce speranța care s-a pierdut în Tirana. Primarul a zis ca au fost înlăturate 113,000 de tone de beton de pe malul râului, au fost demolate 5000 de clădiri ilegale, unele chiar de opt etaje, au fost plantați 55,000 de arbori și arbuști, a fost introdusă taxa verde, care a fost acceptată și plătită, a mai depolitizat instituțiile publice și a insistat să fie o guvernare transparentă.
Atunci când un oranj strident crea ambuteiaje pe lângă primele clădiri vopsite, oficiali europeni (care finanțau o parte din proiect) au zis că aceste culori nu corespund standardelor europene. Răspunsul primarului a fost că nici împrejurimile nu corespund standardelor europene. Nu a cedat și nu a acceptat vreun compromis, pentru că acest compromis la culori înseamnă gri și „avem destul gri pentru tot restul vieții.” A decis cum va fi colorată capitala, fără a asculta oamenii din afara țării.
În discursul lui, Rama mai menționeză cum frumusețea acționează ca un paznic. Oamenii nu mai aruncau gunoi pe străzi, plăteau taxele și erau mai responsabili. Chiar dacă numărul de polițiști nu s-a mărit oamenii se simțeau mai în siguranță din cauza că erau culori, copaci, iluminare, trotuare și drumuri fără de gropi. Frumusețea dădea sentimentul de siguranță.
Să lăsăm culorile și să revenim la o administrație publică coruptă și un oraș în dezastru. Rama a moștenit un oraș cu o istorie dramatică, cu 50 de ani de Stalinism, o populație care a crescut de la 200,000 la 800,000 de oameni, cu nici un sistem de canalizare și nici un sistem de colectare a gunoiului. Albania era printre cele mai corupte țări din lume, cu o mafie bine organizată, de ceea pe mulți i-a nedumerit supraviețuirea fizică (!) și politică a primarului.
Edi Rama nu s-a sfiit să lupte cu funcționarii corupți. A constatat că anterior au fost angajați 800 de oameni să îngrijească de spațiile publice, dar care nici măcar nu veneau la lucru, însă împărțeau salariile lor cu oficiali corupți. A concediat 500 din acești oameni.
O altă inovație a fost de a angaja, într-o societatea patriarhală, mai multe femei decât barbați. În mare parte tinere, frumos îmbrăcate, care cunosc limbi străine și, cel mai important, care pot să lucreze mai mult de cele opt ore oficiale.
Rama a lansat multe proiecte pentru reabilitarea orașului. A modernizat scuarul Skanderbeg, a transformat-o într-o zonă doar pentru pietoni și transport public. A fost construit un havuz și alte monumente publice; pentru că Albania este un stat sărac, bani a luat dintr-un grant oferit de Kuwait.
Primarul a mai lansat proiectul „Îmi place să mă joc”, care însemna de fapt construirea unor mici terenuri de joacă. Sportul contribuie atât la o condiție fizică mai bună, cât și la o coeziune socială. Din cauza lipsei de spațiu printre blocuri, a pus pe pereții din spate ale blocurilor de tip sovietic câte un coș de baschet. Acolo unde era mai mult spațiu erau oferite o serie de sporturi. Proiectul însemna puține resurse financiare, dar mai ales implicarea comunității, pentru că oamenii erau cei care identificau care locuri ar fi cele mai potrivite.
Edi Rama este primarul care a colorat blocurile, a înverzit parcurile, a lăsat orașul să respire, a transformat administrația publică locală, dar cel mai important a redat oamenilor spațiul lor public, a înțeles importanța coeziunii sociale și a făcut toate astea din dorința de a reîntoarce frumosul. Cum zice el, a pus pe primul loc oamenii, și nu funcționarii.
Cred că o să mai scriu despre Edi Rama, pentru că a transformat și a adus în atenția europeană un oraș sovietic, gri și sărac. (Desigur cu toate criticile din partea altor partide, că ar fi corupt sau că s-ar concentra prea mult pe partea estetică decât pe cea funcțională)
Ce mai fac primarii buni pe lângă a rămâne în istorie? Corect, ajung prim-miniștri. Din 2013, Edi Rama este prim-ministru. Și-așa eu invidiez oarecum albanezii.
