Reforma administrației publice locale trebuie să reprezinte un efort comun al întregii societăți, nu doar o inițiativă guvernamentală. Declarația aparține directorului Școlii de Administrație Publică, Sergiu Palihovici, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „Argumente și contraargumente la conceptul de reformă a APL”, organizată de Agenția de Presă IPN. Potrivit lui, succesul reformei depinde de implicarea tuturor actorilor relevanți, iar pragul de 3 mii de locuitori, prezent în conceptul reformei, nu are argumentare economică.

„Reforma APL nu trebuie să fie a Guvernului, ci a întregii societăți. Trebuie să fie implicați toți actorii care pot pune umărul la realizarea reformei. Reforma APL nu se va termina cu amalgamarea voluntară, care va fi înlocuită de amalgamarea normativă în 2027. Și nici cu amalgamarea normativă care va fi realizată după principiul numărului de 3 mii de locuitori”, a explicat directorul Școlii de Administrație Publică.

Sergiu Palihovici atrage atenția asupra faptului că pragul de 3 mii de locuitori per primărie ar putea deveni ineficient în condițiile depopulării masive a localităților.

„Dacă nu vom stopa descreșterea demografică în Republica Moldova, vom ajunge în situația în care acest prag de 3 mii de locuitori nu va produce niciun efect. Astăzi noi credem că acest prag va impulsiona dezvoltarea locală și va îmbunătăți condițiile de trai ale oamenilor. Dar mâine acest prag ar putea fi total ineficient în condițiile în care satele se vor goli și populația va pleca”, a spus Sergiu Palihovici.

Mai mult, potrivit lui, pragul de 3 mii de locuitori este unul arbitrar, fără fundamentare economică și care nu are la bază calcule privind veniturile pe care le poate genera o primărie din taxe și impozite.

„Orice cifră avansată, trebuie argumentată. Nu există o argumentare economică a cifrei de 3 mii de locuitori. Un număr de locuitori, de fapt, este o bază fiscală. Dacă localitățile nu au venituri proprii, respectiv nu au nici autonomie în decizii. Dacă stau cu mâna întinsă la Guvern și depind de transferuri, nu putem vorbi de autonomie locală”, a conchis Sergiu Palihovici.

Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.

 

Imprimare