Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Primăria orașului Florești și firma executoare au semnat un contract de antrepriză în cadrul unui proiect de construcție a stației regionale de epurare și extinderea rețelelor de canalizare în localitate, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), transmite MOLDPRES.

Conform contractului, în decurs de nouă luni, începând cu august curent, antreprenorul s-a angajat să execute în orașul Florești lucrări de construcție și montare a unei noi stații de epurare a apelor uzate, cu debitul de 1.500 m3/zi, pe lângă stația de epurare existentă. „De asemenea, rețelele de canalizare din orașul Florești vor fi extinse cu 6.750 m, iar serviciul public de canalizare urmează să fie prestat în 71 de localități proxime orașului. Astfel, circa 4.300 de gospodării și 118 agenți economici vor avea acces la serviciile de canalizare și epurare prestate”, indică ADR Nord.

Valoarea contractului de antrepriză constituie 32,4 milioane de lei (circa 1,65 mln de euro), din sursele FNDRL. Contribuția Primăriei orașului Florești și a partenerilor proiectului este de 10% din suma alocată.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării șase noi proiecte de aprovizionare cu apă și sanitație, dintre care un proiect presupune elaborarea unui studiu de prefezabilitate ce vizează 33 de localități din raioanele Dondușeni, Soroca și Ocnița. Una dintre cele șase măsuri investiționale în domeniul AAS se referă la proiectul „Construcția stației de epurare regionale și extinderea rețelelor de canalizare în orașul Florești”, depus de Primăria orașului Florești în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.

Imprimare