În contextul implementării de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud a proiectului „Suport orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud privind implementarea eficientă a politicilor publice naționale în domeniul dezvoltării urbane”, finanțat din Fondul de Granturi Regionale pentru dezvoltare urbană al Solidarity Fund PL în Moldova, ADR Sud, a desfășurat, în perioada 15.07.2022-22.07.2022, Concursul cu privire la acordarea suportului tehnic orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud în elaborarea Programelor de Revitalizare Urbană.

Urmare a evaluării Cererilor de exprimare de interes recepționate de către agenție, Comisia de evaluare, constituită din reprezentanți ai ADR Sud și ai Solidarity Fund PL în Moldova, în mod obiectiv și transparent, a decis desemnarea orașelor Leova și Ștefan Vodă în calitate de câștigători ai Concursului.

Pe parcursul următoarelor trei luni, orașele menționate supra vor beneficia de suportul facilitatorilor contractați de către ADR Sud în vederea elaborării cu succes a Programului de Revitalizare Urbană al localității, în conformitate cu prevederile metodologice naționale: Liniile directoare privind revitalizarea urbană şi Ghidul privind revitalizarea urbană pentru orașele din Republica Moldova.

Activitățile sunt desfășurate de către ADR Sud în cadrul proiectului „Suport orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud privind implementarea eficientă a politicilor publice naționale în domeniul dezvoltării urbane”, finanțat de Polish Aid prin intermediul Solidarity Fund PL în Moldova

Imprimare