De multe ori, când vorbim de maşini electrice, mai ales în contextul Moldovei, trebuie să menţionăm inevitabil şi modul în care e produsă electricitatea, or, una e când electricitatea e eoliană sau provenind de la hidrocentrale şi alta e când pentru producţia ei se ard combustibili fosili, precum gazul. De curând, însă, în Moldova, în satul Bilicenii Vechi din raionul Sângerei, a fost inaugurat un parc fotovoltaic de mare capacitate, care dispune de 2,700 panouri şi are o capacitate de 1 MWe. Pentru comparaţie, hidrocentrala de la Dubăsari are 48 MW capacitate maximă şi operează de obicei la o capacitate mai mică.




