Pentru a stimula implementarea proiectelor de eficienţă energetică, linia de creditare MoREEFF are şi o componentă de grant, până la 35% din costul proiectului, finanţată din Programul Investiţional de Vecinătate al Uniunii Europene şi de către Agenţia suedeză pentru cooperare internaţională şi dezvoltare (SIDA).
Creditul va fi rambursat timp de 5 ani. În cazul blocurilor din fondul locativ municipal al Chişinăului, costurile urmează să fie acoperite din tariful achitat pentru deservirea blocului, aplicat fiecărui apartament în parte. Gestionarii fondului locativ municipal trebuie să întocmească dosare pentru a putea fi depuse la programul MoREEFF, în vederea posibilităţii accesării proiectului.




