În adresa CALM a fost expediată o solicitare de aviz privind proiectul de Hotărâre a Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind monitorizarea și evidență sistematică a stării apelor de suprafață și a apelor subterane. (număr unic 798/MM/2025).

În nota informativă se menționează că proiectul are drept scop consolidarea cadrului metodologic și instituțional privind monitorizarea și evidența sistematică a stării apelor de suprafață și subterane, prin alinierea acestuia la noile acte normative adoptate în domeniul resurselor de apă.

Proiectul modernizează și unifică sistemul național de monitorizare a apelor, introducând cerințe clare privind calitatea, precizia și comparabilitatea datelor, precum și asigurarea competenței laboratoarelor implicate. Acesta actualizează temeiul juridic al Regulamentului, prin corelarea cu Legea apelor nr. 272/2011 (republicată în 2024), și extinde transpunerea Directivei 2000/60/CE și a Directivei 2009/90/CE privind specificațiile tehnice pentru analiza chimică și monitorizarea stării apelor.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md

Fișiere:

Anexa-PROIECT de modificare hot guv 932

Anexa-Tab.Sinteza modif HG932

Anexa-Tabel comparativ PHG_932_2013

Nota de fundamentare 932_2013.semnat

Imprimare