În adresa CALM a fost expediat spre avizare proiectul de hotărâre a Guvernului cu privire la instituirea Sistemului informațional ,,Portalul național de participare publică – particip.gov.md”, aprobarea Conceptului și a Regulamentului privind modul de ținere a resursei informaționale formate de Sistemul informațional ,,Portalul național de participare publică – particip.gov.md” (număr unic 861/CS/2025).

În nota de fundamentare se menționează că obiectivele principale ale Portalului particip.gov.md sunt îmbunătățirea transparenței proceselor decizionale ale autorităților publice centrale și locale, împuternicirea persoanelor fizice și juridice să contribuie activ la aceste procese și, în cele din urmă, îmbunătățirea calității actelor normative și a politicilor publice prin intermediul unui proces de feedback divers și oportun.
Subsecvent, implementarea unei platforme digitale avansate/performante va spori eficientizarea activității actorilor care participă în procesul de inițiere, elaborare și consultare publică a actelor normative, va consolida procedurile de colectare și procesare a informațiilor aferente proiectelor de decizii consultate și va furniza Cancelariei de Stat un mecanism de monitorizare și administrare în timp real a proceselor de participare publică în procesul decizional al autorităților publice de diferit nivel.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md

Fișiere:

Nota de fundamentare

PHG Concept

Imprimare