În adresa CALM a fost transmis spre avizare proiectul de hotărâre privind spațiile de parcare sigure și securizate (număr unic 205/MIDR/2026), autor – Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În nota de fundamentare se menționează că obiectivul general al proiectului vizează crearea unui cadru normativ național coerent care să permită dezvoltarea, certificarea și operarea parcărilor sigure și securizate destinate camioanelor și vehiculelor comerciale, în deplină conformitate cu standardele Uniunii Europene. Prin implementarea acestui cadru normativ se urmărește consolidarea siguranței rutiere, asigurarea protecției conducătorilor auto și creșterea securității lanțurilor logistice, aspecte esențiale pentru funcționarea eficientă a transportului rutier de mărfuri.

În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md

Fișier:

205-MIDR-2025

Imprimare