În raionul Ialoveni sunt cei mai tineri primari, potrivit unui studiu al Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral. Totodată, primarii celor mai mari orașe din țară: Chișinău, Bălți și Cahul sunt mai tineri de 40 de ani, avînd respectiv 37; 37 și 34 de ani.
Orașul Ceadîr-Lunga se va fi înfrăți cu orașul Nurlat din Tatarstan. Acordul va fi semnat în cadrul vizitei delegației găgăuze în Tatarstan, a declarat primarul orașului Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal.
Lansarea unui nou apel de proiecte finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională, precum și examinarea noii Strategii Naţionale de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru perioada 2016-2020, au fost principalele subiecte discutate la ședința Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), reunit la 10 martie curent.
Programul Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IRECR – IFAD VI), finanţat de Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), oferă granturi competitive pentru finanțare în anul 2017 a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii publice cu caracter economic.