Lansarea unui nou apel de proiecte finanțate din Fondul Național de Dezvoltare Regională, precum și examinarea noii Strategii  Naţionale de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru perioada 2016-2020, au fost principalele subiecte discutate la ședința Consiliului Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), reunit la 10 martie curent. Şedinţa a fost condusă de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc. De asemenea, în cadrul ședinței au fost prezentate și rezultatele implementării Strategiilor Naţionale de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru perioada anilor 2010-2012 și 2013-2015.

Potrivit ministrului Economiei, Octavian Calmîc, dezvoltarea social-economică echilibrată și durabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova constituie unul din obiectivele Guvernului. Prin implementarea proiectelor de dezvoltare regională vor fi create servicii și utilități publice calitative, ceea ce va conduce la o creștere sustenabilă în toate sectoarele economiei naționale.

Prezentând rezultatele implementării Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru perioada anilor 2013-2015, reprezentanții ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor au menționat că în perioada vizată au fost întreprinse activității de implementare a 26 proiecte de dezvoltare regională, a fost continuat procesul de planificare regională sectorială pentru patru domenii – apă și sanitație, managementul deșeurilor solide, eficiența energetică a clădirilor publice, drumuri regionale și locale, etc.

Vom propune modificarea legii cu privire la dezvoltarea regională în Republica Moldova, cu scopul de a majora alocațiile din bugetul de stat pentru Fondul Național de Dezvoltare Regională, de la 1 la 3 %, obiectivul fiind realizarea unui număr mai mare de proiecte și asigurarea dezvoltării  echilibrate a regiunilor. În curînd, vom lansa un nou Apel de propuneri de proiecte, sperăm să acoperim o arie mai mare de proiecte în regiunile țării, a precizat Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Ca urmare a implementării proiectelor în această perioadă au fost atinse mai multe rezultate majore. În domeniul aprovizionării cu apă potabilă și servicii de canalizare au fost construiți 129,9 km rețele de apeduct, 26,87 km rețele de canalizare, 1 stație de tratare a apei potabile și alta de epurare a apelor reziduale. În domeniul infrastructurii drumurilor a fost îmbunătățită starea drumurilor publice pe o lungime totală de 68,168 km. În domeniul gestionării deșeurilor menajere solide (DMS) au fost: construite 2 poligoane, amenajate 4 depozite temporare, creată S.A. „Salubritate Șoldănești și construite 633 platforme pentru amplasarea containerelor de colectare a DMS. În domeniul susținerii sectorului privat a fost creat sistemul de aprovizionare cu apă și canalizare a subzonei nr. 3 a ZEL Bălți, a fost renovat apeductul magistral pe o lungime de 1,56 km, reabilitat sistemul de aprovizionare cu apă și servicii canalizare a Parcul industrial S.A. Răut, mun. Bălți și dată în exploatare Casa de ambalare pentru păstrare și procesare a fructelor și strugurilor.

În domeniul turismului au fost amenajate 2 obiecte turistice, reconstruit muzeului din satul Țaul, reparat acoperișul muzeului „Alexandru Donici și amenajat teritoriul muzeului, este în proces de reabilitare Casa Vechilului și Casa Ioniță Iamandi, construit complexul turistic sportiv din s. Vălcineț, r. Călărași, construit centrul sportiv și de tineret din or. Căușeni și executate lucrări de amenajare a Lacului Sărat din or. Cahul. În domeniul eficienței energetice au fost finalizate lucrările de instalare a corpurilor de iluminat în 6 localități.

În cadrul ședinței, reprezentanții Ministerului Finanțelor au menționat că estimativ, în următorii 4 ani, pentru proiecte de dezvoltare regională din Fond va fi alocat circa 1 miliard de lei.

Imprimare