Primarul orașului Ștefan Vodă Gheorghe Anghel a participat la atelierul de lucru organizat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) pentru inginerii cadastrali din APL. În cadrul unui interviu pentru calm.md, Gheorghe Anghel a vorbit despre locurile de muncă, transparența decizională, dar și despre necesitatea de a inspira optimism în rândurile cetățenilor, deoarece în multe comunități lucrurile se schimbă,  inclusiv prin suportul CALM.

De ce este importantă prezența DVS. la acest seminar?

Gheorghe Anghel: La nivel de oraș avem foarte multe probleme legate de neclaritățile legale, uneori chiar și lipsa profesionalismului înalt al specialiștilor în cadastru creează impedimente în activitatea primăriilor. Apar multe probleme care nu sunt revăzute la nivel de legislație, sau poate noi nu le putem înțelege. Codul Funciar e învechit, probabil demult trebuia de schimbat, avem și probleme legate de delimitare.

Credeți că Congresul Autorităților Locale din Moldova ar putea să vă fie de ajutor în această privință?

Gheorghe Anghel: Cred, pentru că am avut și alte instruiri, cum ar fi, de exemplu, de formare a bugetelor. Am fost atunci și eu împreună cu contabilii și am aflat multe lucruri interesante de la specialiștii din domeniu. Este importantă și comunicarea cu colegi din alte localități, experiența acestora este benefică.

Prezența DVS. aici, dar și la alte evenimente, unde sunt o anumită categorie de specialiști din APL demonstrează responsabilitatea, implicarea DVS…

Gheorghe Anghel: Cred că demonstrează interesul de a soluționa problemele legal, să nu aibă probleme beneficiarii de terenuri, să nu aibă de suferit bugetul, să fie totul bine atunci când vin organele de control, inclusiv pentru a ne face munca la un nivel profesionist.

Cum credeți că  am putea mări veniturile bugetelor locale?

Gheorghe Anghel: Este o întrebare interesantă, ar fi bine să le mărim fără a afecta veniturile oamenilor, care sunt mici. Mai avem impozite și taxe din activitatea agenților economici, însă cel mai mare impozit care ne aduce venituri la bugetul local este cel din salarii.

Aveți suficiente locuri de muncă în Ștefan Vodă?

Gheorghe Anghel: Probabil la noi criza e mai mare decât în orașele mai mari. Cu cât mai mult ne îndepărtăm de centru, cu atât mai mare e criza de cadre și de locuri de muncă. În prezent și în primărie avem lipsă de cadre, salariile mici nu sunt motivante pentru specialiști. De mai bine de un an căutăm un contabil șef, nu avem nici un perceptor fiscal din cele două funcții vacante, iar cei mai mulți care  activează sunt de vârstă pensionară. Sunt două probleme – una este legată de salariile mici care nu sunt motivante, nu doar pentru tineri, dar și pentru cei de vârstă medie și lipsa locurilor de muncă în domeniul economiei locale. Pe de altă parte, în sectorul real, în agricultură nu se găsește suficientă forță de muncă, tot din cauza salariilor mici.

Reușiți în asemenea condiții să implementați proiecte, să contribuiți la dezvoltarea orașului?

Gheorghe Anghel: Depinde cu ce comparăm. Dacă comparăm cu nevoile noastre locale, cu planurile noastre maximaliste, aș da un calificativ negativ. Dacă comparăm cu cele ce s-au realizat în anii precedenți, atunci putem spune că suntem în ascendență permanentă. Totuși, avem nevoie de o revoluție în infrastructură – drumuri, trotuare, apa, canalizare, deși problema cu apa noi am soluționat-o printr-un credit de la Banca Mondială, doar că acum întâmpinăm greutăți la rambursare.

Nu ați prevăzut acești bani sau cum s-au acumulat aceste datorii?

Gheorghe Anghel: Aceste datorii trebuie să fie rambursate din tariful la apă, care și așa este mare. Orașul este mic, numărul de consumatori este mic și astfel povara devine mare. Creditul a fost mare deoarece am construit  în sectorul individual apeduct care nu a existat până în 2007. În sectorul caselor de locuit apă se dădea doar câte o oră și jumătate pe zi, deoarece pierderile erau foarte mari. Acum nu mai există această problemă, apă este 24 de ore din 24.  Mai este o problemă în sectorul caselor-bloc unde nu s-au schimbat țevile și apa nu întotdeauna vine curată, ar trebui de schimbat țevile magistrale, cât și din interiorul blocurilor. Aici însă este și problema locatarilor, deoarece ei sunt proprietarii imobilului și ar trebui să investească, dar circa 30% dintre ei nu locuiesc în apartamente, din diferite motive și nu investesc în rețelele de apă și canalizare.

Sunteți la al treilea mandat. Sunteți motivat să mai candidați?

Gheorghe Anghel: Sincer să vă spun, nu sunt motivat să candidez și pentru următorul mandat. Dacă să vorbim fără prea multă modestie, în 2003, când am câștigat primul mandat am venit cu un program poate prea optimist, la prima vedere, dar am realizat tot ce mi-am propus, chiar și proiectul cu apeductul, alte proiecte de infrastructură. Susținerea oamenilor m-a motivat să particip și în alte competiții electorale. Din 2011 și până în 2015 am activat în alt domeniu și în 2015, când am fost reales ca primar, am observat că oamenii au devenit mai agresivi, nu mă refer la relațiile cu primăria sau primarul, dar în general, la comunicarea între ei. Sunt multe probleme între vecini, uneori chiar trebuie să intervenim.

Cum explicați această înrăire a oamenilor? E vorba de sărăcie?

Gheorghe Anghel: Probabil că nu e din cauza sărăciei. Avem mai multe posturi TV, dar și în general mass-media transmite mai multă informație negativă și se întrezărește mai puțin optimism. Nu știu de ce răspândesc mai curând o informație negativă, decât una pozitivă. Nu mă refer doar la nivel local, dar și pe țară, putem afirma că avem o creștere economică. Nu știu de ce există această programare a tinerilor de a pleca de aici, pentru că aici nu ar mai fi viitor. Da, sunt probleme. Dar eu văd după orașul nostru și după alte localități că din an în an sunt schimbări spre bine. Se repară grădinițe și școli, se soluționează problemele legate de iluminarea stradală. La Ștefan Vodă, de exemplu, toate străzile deja sunt iluminate cu corpuri de tip led, economic, pe toată durata nopții este lumină. În 2003, când am fost ales pentru prima dată, în oraș nu ardea nici măcar un bec. Anume aceste lucruri și m-au motivat să mai candidez.

Dar nu sunt locuri de muncă și atunci, chiar dacă APL creează  unele condiții, ce pot face oamenii?

Gheorghe Anghel: Eu totuși vreau să fiu optimist. Chiar zilele acestea trebuie să fie votat în Parlament un proiect de Lege ce prevede ca în mai multe localități, inclusiv în orașul Ștefan Vodă, să fie create filiale ale zonelor economice libere. Primăria din Ștefan Vodă oferă 9 ha de teren pentru acest deziderat. Pe de altă parte, la Căușeni s-a deschis o filială și nu pot angaja oameni, vin și la noi și roagă să-i ajutăm să găsim muncitori, nu neapărat calificați.

Cineva din colegii DVS. primari îmi spunea că mulți oameni s-au dezobișnuit să lucreze de la oră până la oră și unii chiar preferă să stea acasă.

Gheorghe Anghel: Există și această problemă. Nu vreau să fiu prea dur, dar oamenii care sunt harnici, au spirit inventiv, au inițiativă au plecat peste hotare. Nu vreau să zic că în țară au rămas doar leneșii, dar mulți dintre cei rămași au vârstă medie sau înaintată, oamenii de vârsta mea s-ar angaja cu greu peste hotare și muncesc la salariul care este aici. Cei tineri însă au așteptări mari, deoarece au și nevoi mai multe.

Sper că nu ați luat o decizie finală de a nu mai candida pentru următorul mandat?

Gheorghe Anghel: Eu cred că oricine va fi ales în funcția de primar, mentalitatea locală este deja alta și cetățenii vor urmări activitatea acestuia. Suntem implicați în mai multe activități privind transparența decizională. Astfel, următorul primar, consilierii locali, dar și angajații primăriei vor fi sub vizorul locuitorilor. Chiar și în cadrul proiectului Migrație și Dezvoltare Locală am fost puși în situația în care am creat o pagină de Facebook a primăriei și informăm cetățenii despre toate activitățile primăriei. Există și alte modalități care oferă posibilitatea de a activa transparent. Eu cred că toate realizările de până acum, dar și alte obiective pe care le avem oferă o altă perspectivă. Aceste lucruri nu se referă doar la orașul Ștefan Vodă. Lucrurile se schimbă, iar dacă ne referim la evenimentul de astăzi, atunci eu cred că primarii, localitățile care beneficiază de suportul CALM au viitor, au posibilitatea de a merge spre progres.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare