În ultima perioadă de timp, Congresul Autorităților Locale din Moldova a organizat ateliere de lucru pentru sute de funcționari din cadrul APL din toată republica, printre care secretari ai Consiliilor locale, contabili, perceptori fiscali, responsabili de scrierea proiectelor. Cel mai recent eveniment a fost destinat inginerilor cadastrali. Ce obiective urmărește CALM ne-a spus expertul Alexandru Morcov în cadrul unui interviu pentru calm.md.

De ce sunt necesare asemenea întruniri?

Alexandru Morcov: Așa gen de evenimente, anume pentru specialiștii în reglementarea proprietății funciare din cadrul APL sunt organizate foarte rar, ceea ce constituie o lacună în activitatea acestor specialiști, pe umerii cărora cad o bună parte din responsabilitățile de la nivel local.

Cu ce probleme se confruntă acești specialiști?

Alexandru Morcov: Problemele sunt diverse, având în vedere că primul proiect numit Pământ, de înregistrare masivă a terenurilor agricole și transmiterea cotelor valorice în proprietate a fost implementat în mare parte cu erori, din cauza unor factori diverși, cum ar fi dotarea tehnică foarte slabă, atât a companiilor private, cât și a celor de stat; lipsa la acel moment a specialiștilor, erau puțini și nu puteau într-un termen atât de restrâns să acopere aceste lucrări la nivelul întregii republici; lipsa de instrumente la nivel local care le-ar permite gestionarea acestor date, actualizarea, schimbul de date cu alte instituții. O altă problemă majoră este atitudinea de șefi a reprezentanților serviciilor desconcentrate în teritoriu ale Guvernului care, de fapt, de cele mai multe ori nu-i ajută cu suport metodologic pe acești specialiști ca activitatea lor să fie cât mai aproape de câmpul legal și deseori chiar și cei care vin cu controale și sancțiuni nu cunosc în esență prevederile legale, dar nici cum funcționează acest sistem de reglementare a proprietății funciare.

Confuziile din prevederile legale ar fi o altă problemă?

Alexandru Morcov: Nu toate prevederile legale sunt confuze, deși sunt și multe lacune în ceea ce ține de reglementarea proprietății funciare. Același Cod Funciar este de mult depășit de timp și nu mai răspunde realităților zilelor noastre. Acesta a fost elaborat în anii 90, atunci fiind cu totul altă situație economico-financiară, socială, iar acum suntem deja într-o altă epocă.

Ce poate face Congresul Autorităților Locale din Moldova pentru această categorie de funcționari?

Alexandru Morcov: Cred că ar fi foarte util să facem niște platforme de comunicare, schimb de experiență și soluționare a problemelor. Se simte acest deficit de comunicare între specialiști, întrunindu-se astăzi, la unele dintre probleme au găsit deja soluțiile și acest schimb de experiență i-ar putea ajuta în identificarea unor soluții la multe probleme caracteristice pentru majoritatea APL. CALM are posibilitatea și capacitatea să creeze aceste platforme de comunicare, de informare, instruire și asistență, iar pentru realizarea acestui obiectiv ne canalizăm acum toate eforturile.

Pe de altă parte, unii participanți la seminar spuneau că ei nu sunt auziți și prin intermediul CALM impedimentele din activitatea acestora ar putea fi aduse și la cunoștința factorilor decizionali.

Alexandru Morcov: Ceea ce își propune CALM este să dezvolte și să fortifice capacitatea Centrului de Expertiză, Asistență și Instruire a APL, care va fi focusat în mare parte pe servicii pentru toate categoriile de specialiști din cadrul APL.

CALM urmează să organizeze și alte întruniri ale specialiștilor din cadrul APL?

Alexandru Morcov: Dacă vorbim de inginerii pentru reglementarea proprietății funciare, noi ne-am propus niște exerciții foarte concrete, unul dintre care deja este realizat. Am dezvoltat o platformă de discuții interactivă online între specialiștii din domeniul dat, ceea ce ne permite și nouă să vedem care sunt problemele cu care ei se confruntă, să venim cu reacții, iar soluțiile le poate vedea nu doar cel care a solicitat asistența, dar și restul colegilor și astfel putem optimiza timpul acordat unei probleme. Ateliere de lucru vor mai fi organizate și pentru alte categorii de funcționari din cadrul APL.

Experții CALM fac față tuturor solicitărilor care vin din teritoriu?

Alexandru Morcov: Este destul de complicat să facem față, pentru că am impulsionat acest proces și au început să vină solicitări de asistență, practic pe toate domeniile de responsabilitate ale APL. Ne dorim ca acest Centru să fie dezvoltat, atât material, cât și instituțional, să avem acces la cel puțin un mijloc de transport care ar trebui să fie în acest Centru, ce ne-ar permite deplasarea în teren, pentru că sunt multe întrebări la care nu putem oferi răspunsuri fără a ne deplasa la fața locului. Avem nevoie de calculatoare, acces la diferite baze de date și nu în ultimul rând, ar trebui să fie mărit numărul de specialiști și experți pe diverse domenii, ca să ne fie mai ușor să facem față tuturor sarcinilor.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare