Dacă în unele localități cetățenii nu știu nimic despre activitatea primăriei, fiecare locuitor din orașul Edineț are acces direct la ședințele primăriei, dispozițiile primarului și activitatea zilnică a administrației publice locale.

De la informații utile precum cele despre buget și taxe locale, licitații și concursuri, impozitul pe venit, taxa rutieră, servicii bancare, oportunități investiționale – până la discuții online cu primarul. Acestea sunt câteva dintre oportunitățile online la care au acces locuitorii orașului Edineț.

Acest lucru este posibil, după ce în anul 2011 a fost creată pagina web a primăriei, primariaedinet.md, dar și paginile pe site-urile de socializare, iar primarul a decis anume în acest mod să asigure transparență și accesul la informație pentru societate.

Astăzi, site-ul oficial al primăriei din Edineț înregistrează peste 15 mii de vizitatori unici pe zi, iar primarul poate discuta direct cu cetățenii, datorită rubricii „Scrie primarului”, acolo unde fiecare locuitor își poate scrie doleanțele, propunerile sau orice alte mesaje pentru primar.

„Fiind foarte activi pe internet, reușim să transmitem foarte rapid mesajul către cetățeni. Am observat și rezultate, zilnic înregistrăm peste 15 mii de vizitatori unici, asta în situația în care Edinețul are 20 de mii de cetățeni. Noi încercăm să fim foarte activi și transparenți, publicăm toate acțiunile pe care le întreprindem, toate deciziile consiliului și dispozițiile primarului, inclusiv toate acțiunile zilnice pe care le facem. Acest lucru nu înseamnă altceva decât deschidere și transparență, ceea ce este foarte util pentru societatea noastră”, ne spune primarul de Edineț, Constantin Cojocaru.

De asemenea, pe site-ul primăriei din Edineț cetățenii pot vota și participa la procesul decizional al orașului.

„Facem diferite sondaje prin care analizăm opinia publică cu privire la mai multe probleme ce se referă la problemele orașului. La persoanele cu vârsta de după 50 de ani care nu au acces la internet ne deplasăm la domiciliu o dată pe lună, iar cetățenii își exprimă opinia, dar în altă formă”, mai precizează primarul de Edineț.

Pentru a ajunge la aceste performanțe, primarul ne spune că s-a ghidat de modelul din SUA și Marea Britanie.

Pentru implementarea cu succes a acestui proiect, primăria din Edineț a primit astăzi diplomă de excelență, în cadrul Ceremoniei Naționale de premiere a Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale, organizată de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, iar primarul ne spune că nu se va opri aici. Are deja mai multe idei care urmează a fi implementate.

 

Imprimare