Emisiunea audio

Congresul Autorităților Locale din Moldova este unica organizație reprezentativă a APL care, pe parcursul a șapte ani de activitate, a demonstrat viabilitatea unei astfel de structuri, anume datorită faptul că a unit primarii din diferite partide sub deziderate comune: fortificarea autonomiei locale, creșterea gradului de profesionalism al aleșilor locali, beneficiile pentru comunitățile locale. O spun chiar primarii, membri CALM, care declară că până la înființarea CALM vocea APL nu era ascultată de nimeni, iar problemele satelor și orașelor nu erau abordate la nivelul cuvenit. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei ediții a emisiunii ”Vocea APL”, de la Vocea Basarabiei. Invitații în studio au fost edili locali cu experiență impresionantă în APL, dar și cu un simț acut al necesităților comunităților: Maria Manole, primar de Zubrești, Strășeni, Alexei Busuioc, primar de Capaclia, Cantemir, Valentin Guțan, primar de Cricova, mun.Chișinău și Victor Gori, primar de Botnărești, Anenii Noi.

În debutul emisiunii, primarii s-au referit la încercările de a deturna adevăratele valori pe care-și sprijină CALM activitatea, și anume factorul apolitic, interesele reale ale APL, promovarea schimbării reieșind din principiile care stau la baza Cartei Europene a Autonomiei Locale. În context, primarul de Cricova, Valentin Guțan, a menționat: ”A fost și este necesară o organizație non politică, neguvernamentală care ar uni în rândurile sale diferite curente politice sub aspectul apărării intereselor comunităților. Congresul Autorităților Locale pe parcursul anilor s-a dovedit a fi într-adevăr un promotor și a reformei administrației publice locale.”  Și primarul de Botnărești a specificat că valoarea CALM rezidă în unitate și în faptul că organizația pledează anume pentru eliminarea politicului și promovarea adevăratelor probleme ale comunităților locale: ”CALM este structura care ne unește și ea trebuie promovată, deoarece în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova noi ne simțim ca într-o familie, aici putem găsi răspunsuri și soluții la multe întrebări, ne putem expune liber referitor la problemele pe care le avem noi în comun, având în vedere că acestea adesea sunt identice în toate localitățile, astfel noi putem găsi soluții împreună cu alți colegi. ” 

Primărița de Zubrești, Maria Manole, a menționat că aderarea la CALM a fost o decizie luată în comun cu  consiliul local, iar beneficiile nu au întârziat să apară: Motivația mea atunci când am câștigat alegerile era aceea cum să fac totul cât mai bine, să prestăm servicii cetățenilor ca aceștia să fie satisfăcuți. Atunci, iată, am găsit acest refugiu pentru dezvoltarea mea profesională în calitate de primar, mă refer la Congresul Autorităților Locale din Moldova. N-a fost greu să luăm decizia de aderare la consiliul local, fiindcă le-am explicat și le-am adus mai multe argumente foarte convingătoare consilierilor privind necesitatea aderării localității noastre la CALM, iar odată cu aderarea noastră am obținut foarte multe avantaje și avem doar de câștigat. Nu regret nici o clipă această decizie. Eu personal am beneficiat de mai multe instruiri, invitații la seminare, diverse evenimente și am văzut că CALM este acea instituție care îți facilitează activitatea și te face un profesionist bun în calitate de primar.

Primarul de Capaclia, Alexei Busuioc, a accentuat valoarea CALM în calitate de portavoce a APL: Eu CALM-ului întotdeauna îi zic platformă, deoarece acolo este un loc unde ne adunăm într-adevăr și discutăm curat probleme profesionale, neștiind unul de altul de ce coloratură politică avem și chiar nu ne interesează, pentru că așa noi am fost învățați la CALM. Sunt foarte multe lucruri care au fost promovate de CALM și de care mulți primari astăzi beneficiază. Noi astăzi în cadrul CALM-ului avem 32 de structuri raionale, asociații de primari. Deci, asta este practic o structură care lucrează foarte bine în teritoriu și clar lucru că astăzi CALM-ul poate stârni anumită invidie, doleanțe de a pune mâna pe organizație, pentru că vă dați seama ce înseamnă să ai tu toate aceste structuri din teritoriu. Înainte de crearea CALM-ului, existau asociații de primari, dar care erau create pe criterii politice. Adică fiecare partid cu asociația sa. Însă o asociație comună care să unească absolut toți primarii din toată țara, indiferent de coloratura politică, nu exista. CALM este istoria nouă a Republicii Moldova, care reprezentă toți primarii indiferent de coloratura politică. Sunt niște lucruri importante pe care noi le-am păstrat până la ora actuală și asta în primul rând neafilierea politică. Acesta elementul de bază care pe noi ne unește. Noi avem foarte buni parteneri externi și noi suntem prezenți în cele mai importante instituții internaționale. Cu referire la primarul de Orhei, vreau să zic că CALM este un organism viu, există o ușă de intrare și ieșire, aici nimeni nu te obligă cu nimic, dacă are de plecat lasa-l să plece. Dacă acuma vor mai ieși și alți primari cu declarații denigratoare și de părăsire a CALM-ului înseamnă că acest lucru este concertat.

Această idee a fost accentuată și de Valentin Guțan, care a menționat că, fără o unitate, fără un far după care să te orientezi, așa cum este CALM, e greu să găsești soluții comune pentru probleme comune: ”Până la instituirea CALM-ului, fiecare trebuia să-și găsească ieșirea din situație singur în felul său, cum ar fi problemele legate de legislație, consultație juridică, probleme de fiecare zi. Încă de prin anii 90 erau create diferite structuri ale primarilor care aveau drept scop dezbinarea acestora și de a-i da cap în cap, cu toate că astăzi uitându-mă în urmă nu prea înțeleg care a fost sensul la toate aceste lucruri, cu toate că este mai ușor de a-i conduce atunci când sunt dezbinați decât când vor fi uniți. Ceea ce s-a făcut acum 7 ani în urmă cu constituirea acestei instituții a comunităților, atunci am simțit ce înseamnă eforturile comune în rezolvarea problemelor, indiferent de coloratura politică pe noi ne unesc problemele oamenilor, interesele comunităților și nu cele de partid.”

Maria Manole a mai adăugat că, pe parcursul activității de primar, a apelat în nenumărate rânduri la CALM, la experții organizației, împreună cu care a identificat soluții pentru mai multe probleme cu care se confrunta: Noi, primarii, cel mai des batem ușa la CALM. Este foarte bine că este o organizație apolitică și vrem ca aceasta așa să rămână. Eu am dat curs la toate invitațiile pe care le-am primit de CALM, dar și am apelat la expertiza organizației.

Pe parcursul activității sale de șapte ani, CALM a devenit o voce distinctă a APL, promovând interesele comunităților locale atât pe plan intern, cât și extern. Poziția CALM este luată în calcul, pentru că reprezintă opinia consolidată a majorității covârșitoare a APL din Republica Moldova, au mai opinat primarii. Edilii spun că o astfel de activitate prodigioasă și vizibilă îi sperie pe unii, care încearcă să stranguleze organizația și să o reducă la tăcere.

Orice proiect de lege trebuie să fie avizat de CALM, asta e foarte important deoarece legile sunt tot pentru cetățeni. Ne bucurăm că la fiecare proiect de lege se cere și opinia noastră a comunităților. Vreau să mă refer la fondul rutier, aici foarte mult a luptat CALM-ul și noi am obținut descentralizarea acestuia. Astfel, în premiera pentru Republica Moldova, a demarat un proces amplu de construcție și reabilitare a drumurilor locale, raionale, inclusiv a străzilor din localitățile din țara. Noua formula prevede ca 50% din taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova, vor fi repartizate direct în bugetul administrației publice locale în funcție de numărul populației. Eu cred că planul A și B a venit în contextul faptului că CALM a devenit o forță nonpolitică, care până la urmă își spunea poziția exclusiv în interesul comunităților locale în ceea ce ține de avizarea proiectelor actelor normative, implementarea acestora. Iată CALM-ul a încercat să propună niște modele a reformei privind descentralizarea administrației publice locale, cred că cuiva nu-i place acest lucru. S-a făcut un atac asupra directorului executiv și ceea ce i se invocă privind salariul dumnealui, cred că dacă sunt achitate toate taxele la stat iar el activează legal în cadrul unor proiecte ca coordonator eu nu văd în asta o problemă. D-lui nu este funcționar public. Aici mă gândeam eu cât de bine ne-am manifestat noi aici, ca moldoveni, dacă nu-i lumina la mine, atunci eu nu-mi ”bat capul” de ce nu-i lumina la mine, dar de ce vecinul are. Era cazul să cerem noi salarii mai mari dar nu să arătăm cu degetul la directorul executiv!”, a declarat Maria Manole.

Valentin Guțan a adăugat: ”Consider că principalul succes al CALM-ului a fost consolidarea primarilor, de aici și succesele CALM-ului. Nici o guvernare nu poate și nu pretinde de ași da manivelele din mâna sa ca să nu aibă influență asupra APL. Datorită aceste consolidări, am devenit o organizație de care trebuie să se țină cont. Astăzi unii neparticipând măcar la o ședință își permit să ridice mâna și să zică: ăștia-s răi!”

În concluzie, primarii au specificat că vor susține în continuare eforturile CALM de consolidare a autonomiei și guvernării locale, în pofida oricăror atacuri din exterior.

Valentin Guțan: ”Consider că CALM-ul trebuie să existe indiferent de toate problemele care ar apărea, deoarece el este necesar pentru toate comunitățile.”

Maria Manole: ”Eu cred că ceea ce trăiește CALM-ul acuma, mă refer la tentativa asta de dezbinare și de destrămare ar fi un motiv ca să-l facă mult mai puternic și aș vrea ca fiecare dintre noi, primarii, să ne gândim bine ce am avea de câștigat atunci când suntem uniți și suntem o forță!”

Victor Gori: ”Eu cred că faptul că cineva, ceva, undeva a vorbit, nu trebuie să ne intereseze, pe mine personal mă interesează ce trebuie să fac pentru localitatea mea, de aceea nici nu trebuie să tragem atenția la toate aceste lucruri și insinuări.”

Alexei Busuioc:”Fraza lui Shakespeare – to be or not to be? CALM-ul a fost, este și va fi, în ciuda multora dintre cei care își doresc distrugerea sa!!!”

Imprimare