În urma consultărilor publice desfășurate la 17 martie curent, Asociația Raională Taraclia a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) a expediat un demers oficial secretarului general al Guvernului, Alexei Buzu, prin care primarii solicită modificarea conceptului de amalgamare voluntară a primăriilor.
Principala solicitare a primarilor este ca numărul minim de locuitori pentru o primărie amalgamată voluntar să fie redus de la 3000 la 2000. Ei argumentează că distanța dintre localități este foarte mare, punctele extreme ale raionului ajungând la 80 km. Totodată, experiența de administrare a unor primării cu 3–4 sate aflate la 7–10 km arată că o extindere excesivă a teritoriului ar bloca activitatea autorităților publice locale.
Primarii din Taraclia atrag atenția că în cazul în care pragul de 3000 de locuitori nu va fi schimbat, 80% din localitățile rurale din acest raion riscă să dispară deoarece distanța dintre sate și viitorul municipiu ar depăși 45 km. De asemenea, în demers se menționează că drumurile de legătură dintre localități sunt într-o stare deplorabilă și necesită investiții majore, în multe sate lipsește transportul public, iar în unele nu există nici măcar magazine alimentare.
„Formula propusă de noi va permite ca primăriile să se amalgameze voluntar și să cuprindă 6–8 sate, cu o populație de cel puțin 2000 de locuitori, ceea ce ne va crea premise pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea infrastructurii care lipsește”, se arată în demersul Asociației Raionale Taraclia.
În cadrul emisiunii „Granițele realității”, primara comunei Vinogradovca și președinta Asociației Raionale Taraclia a CALM, Tatiana Țurcan, a atras atenția asupra modului în care rezultatele Recensământului populației sunt interpretate și utilizate în procesul de reformă administrativ-teritorială. Tatiana Țurcan a explicat că datele oficiale includ doar persoanele care au dorit să participe la recensământ, ceea ce nu oferă o imagine completă asupra realității demografice din sate și comune. „Dacă am număra pe bune câți oameni avem în localități, am vedea că această cifră corespunde cu ceea ce se cere astăzi, nu mai puțin de 3000 de locuitori în noile primării amalgamate.”
Anterior și alți aleși locali au declarat că cifrele reale din teritoriu sunt mai mari decât cele reflectate de recensământ, iar acest lucru ar trebui luat în considerare pentru a evita marginalizarea localităților rurale.
Deocamdată, primarii din raionul Taraclia nu au primit un răspuns oficial la solicitarea lor. În total, raionul cuprinde 26 de localități, administrate prin 15 unități administrativ-teritoriale.




