Pentru gestionarea crizei fluxului de refugiați din Ucraina, prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, Moldova a primit ajutoare umanitare sub formă de bunuri și produse în valoare de peste 6,6 mil. euro. Toate ajutoarele sunt repartizate conform necesităților centrelor instituite sub egida MAI pentru gestionarea fluxului la frontieră. 

Despre aceasta a anunțat șeful Centrului Unic de Gestionare a Crizei, Dumitru Udrea, într-o conferință de presă susținută astăzi împreună cu ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi. 

“Ajutorul umanitar primit prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE conține echipament și instalații pentru adăposturile de refugiați: corturi, paturi, articole de igienă, produse alimentare și farmaceutice, dar și alte produse de primă necesitate menite să asigure gestionarea eficientă a fluxului de refugiați la frontieră”, a menționat Dumitru Udrea.

Mai exact, au fost recepționate peste 800 corturi, circa 1.300 saltele, aproape 20.000 pături, peste 2.700 seturi de lenjerie de pat, aproape 19.000 seturi igienice, peste 500.000 de măști chirurgicale. Dar și 7 ambulanțe și consumabile pentru ele, 33 încălzitoare, 7 defibrilatoare, 17 generatoare de curent electric, 155.000 de litri de motorină, 150.000 de litri de benzină.

În afară de mecanismul de protecție civilă al UE, începând cu 27 februarie și până astăzi, Moldova a înregistrat 221 loturi de ajutoare umanitare de la diferite organizații internaționale și asociații obștești. Mai mult de 75% dintre acestea au venit în adresa societății civile și organizațiilor internaționale și sunt gestionate de acestea. O altă parte de ajutoare umanitare a fost recepționată direct de către autoritățile publice locale și doar o mică parte din aceste loturi de ajutoare umanitare au fost adresate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, fiind stocate și distribuite de la depozitul din or. Vatra.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a informat despre încasările sub formă de donație destinate asistenței umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, intrate pe contul deschis de Ministerul Finanțelor în acest sens. La 24 martie curent suma colectată pe acest cont constituie 46,7 mil. lei. Suma totală în lei moldovenești donată de persoane fizice și juridice este de 19. 286.830,12 dintre care 4,9 mil. lei constituie donațiile din partea persoanelor fizice și 14,4 mil. lei – persoane juridice. În euro, suma totală acumulată constituie 912.751,58, iar în dolari – 493.241,66. Din numărul total de persoane care au contribuit la donații 3.692 sunt persoane fizice și 339 persoane juridice. În valută străină (dolari și euro) au donat 198 persoane fizice și 13 persoane juridice.

Informațiile privind încasările din donații sunt publicate pe pagina web a Ministerului Finanțelor și se actualizează de două ori pe zi.

“Până în prezent, din donațiile acumulate pe contul deschis de Ministerul Finanțelor prin intermediul fondului de intervenție al Guvernului pentru gestionarea crizei refugiaților, 31,5 mil. lei au fost alocați pentru transportarea refugiaților și întreținerea centrelor de plasament și adăpost temporar, iar 3,8 milioane lei pentru deblocarea rezervelor materiale din rezerva de stat pentru asigurarea cu mărfuri de primă necesitate și a condițiilor de plasare a refugiaților”, a declarat Dumitru Budianschi.

Menționăm că la 24 martie, ora 6.00, pe teritoriul Republicii Moldova se aflau puțin peste 100 de mii de refugiați din Ucraina, dintre care peste 49 de mii sunt copii. 

În cele 107 centre de plasament din țară, dintre care 44 în mun. Chișinău, sunt cazați peste 4.100 refugiați, majoritatea femei și copii. În centrele de plasament mai sunt disponibile peste 4350 locuri. Refugiații care se află în familiile cetățenilor Republicii Moldova și caută un alt loc de cazare pentru perioada următoare, pot telefona la Linia Verde 0 800 800 11.

Imprimare