Danezii acoperă 140% din nevoile energetice ale țării lor doar cu ajutorul centralelor eoliene, excesul luând calea Germaniei, Norvegiei și Suediei, potrivit theguardian.com.

În urmă cu câteva zile, vânturile puternice au dus la depășirea producției obișnuite, de 116% din necesarul energetic național, până la 140%. Peste 80% din surprlusul de energie a fost redirecționat către Germania și Norvegia, iar restul către Suedia.

Rezultatele danezilor arată că o lume în care există doar energie curată nu este o fantezie, a spus Oliver Joy, purtător de cuvânt al Asociației Europene pentru Energia Eoliană, citat de The Guardian.

Energia produsă de vânt poate fi cu siguranță o soluție pentru tăierea emisiilor de carbon, a adăugat el.

Potrivit site-ului care monitorizează, minut cu minut, influxul de energie în rețeaua națională daneză, centralele eoliene nici măcar nu funcționau la capacitate maximă în ziua în care au fost înregistrate rezultatele extraordinare.

Danezii nu au de gând să se oprească aici cu investițiile în turbinele eoliene.

Danemarca are un program foarte ambițios. Se încearcă dublarea capacității actuale. Creșterea sistemului eolian danez este de 18% în fiecare an, a precizat Kees van der Leun, de la firma de consultanță energetică Ecofys.

Peste trei sferturi din fermele eoliene din Danemarca sunt susținute financiar de guvernul de la Copenhaga.

Imprimare