Cea mai mare stație de epurare din Europa, construită pe baza tehnologiei „Zone Umede Construite” este la Orhei. Aflată la moment în perioada de testare, aceasta filtrează zilnic o cantitate între 1400 și 1500 de metri cubi de deșeuri, capacitatea maximă fiind de aproape 4000 de metri cubi.

Tot sistemul este automatizat, apa trecând prin trei nivele de epurare. Odată tratată, apa este vărsată în cursul râului Răut. La construcția sistemului a fost săpată întreaga suprafață, care a fost izolată de sol prin peliculă. Bazinele au o structură cu trei tipuri de pietriș.

„Apa este un element esențial pentru viața pe pământ, iar acest element trebuie tratat cu atenție. Este important ca apa folosită se se întoarcă înapoi în „natură”, fără ca aceasta să dăuneze. Iată scopul stației”, a declarat managerul de proiect, Henno Putnik.

Potrivit șefului „Apă Canal” Orhei, Mihai Chiperi, autoritățile locale preiau probe de două ori pe săptămână. „Pe parcursul celor șapte luni de funcționare, am obținut mai multe rezultate – costuri reduse de întreținere, nefiind necesar personal înalt-calificat – doar un manager și un programist”, a mai adăugat acesta.

„70% din poluanți dispar după primul filtru, care se păstrează în suprafață sau în filtrul de pietriș. Ulterior apa este transmisă în următoarea treaptă, unde sunt filtre de nisip. Acum vorbim de o epurare de aproape 70%”, a declarat Sergiu Guțu, director de proiect.

Potrivit acestuia, inițial se plănuia reabilitarea stației vechi din Orhei, însă costurile erau de două ori mai mari decât construcția unei stații noi.

Până acum tehnologia a fost folosită în Europa doar în localitățile cu o populație sub 10.000 de locuitori. Astfel stația din Orhei, bazată pe tehnologia „Zone Umede Construite” este cea mai mare din Europa. Astfel de stații sunt răspândite în țări precum Germania, Franța, Danemarca, Canada.

Întregul proiect a costat 4,8 milioane de Euro. Pentru realizarea proiectului, Comisia Europeană a donat aproximativ 2,5 milioane de euro. Banca Mondială a donat 168 de mii de euro și 500 de mii de dolari, Guvernul a contribuit cu 29 de milioane de lei iar Primăria orașului Orhei a scos din bugetul local aproximativ 14 mii de euro.

De proiect vor beneficia aproximativ 22 de mii de locuitori din orașul Orhei, urmând ca ulterior să fie conectate satele din vecinătate – Seliște, Mitoc, Lucașeuca și Burcuta.

Tehnologia „Zonei Umede Construite” presupune un sistem de filtre de pietriş pe care se plantează stuf şi care tratează apa uzată prin  intermediul unui proces combinat, mecanic şi biologic. Zonele umede oferă un proces de tratare ce întrunește normele stricte de deversare, nefiind foarte costisitoare în exploatare, mai ales în situaţiile când sunt construite fără staţie de pompare.

Actualmente, 70% din apele uzate din Orhei trec prin această stație de epurare, iar celelalte 30% prin vechea stație construită încă în perioada URSS (1975).

Imprimare