Evenimentul în cauză a fost organizat urmare a recepționării de către CALM de la membrii săi a mai multor sesizări în legătură cu unele probleme noi apărute în procesul transmiterii patrimoniului și întreținerii/finanțării instituțiilor de învățământ de la nivelul unu la nivelul doi al administrației publice locale.

În mai multe raioane din țară, autoritățile locale de nivelul I sunt impuse să transmită bunurile instituțiilor de învățământ la bilanțul APL de nivelul II, în pofida faptului că în Scrisoarea comună a Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor și a Ministerului Educației privind Particularitățile de activitate a instituțiilor de învățământ primar și secundar-general finanțate din bugetele unităților administrativ-teritoriale începând cu 1 ianuarie 2013 punctul 12 prevede că „clădirile și construcțiile în care sunt amplasate instituțiile de învățământ primar și secundar general vor rămâne la bilanțul autorității care transmite”. Cei care insistă asupra transmiterii bunurilor la bilanțul APL de nivelul doi, se bazează inclusiv pe o Scrisoare a Ministerului Finanțelor înregistrată cu nr.24/4-5-256 din 20 decembrie 2012. În acest sens, CALM a constatat că există unele confuzii între diferite noțiuni juridice și contabile, cum ar fi transmiterea în folosință, transmiterea la bilanț, transmiterea în proprietate, etc.

De asemenea, CALM a recepționat mai multe sesizări de la membrii săi prin care aceștia își exprimă îngrijorarea în legătură cu caracterul gratuit al transmiterii bunurilor, îngrijorare care se datorează unor experiențe neplăcute și chiar dureroase pe care le-au avut unele autorități în cazuri foarte asemănătoare cu transmiterea bunurilor instituțiilor școlare, doar că în domeniul sănătății. Astfel, mai mulți membri CALM au raportat că după ce prin decizia consiliului local s-a transmis în comodat (folosință gratuită) clădirea Centrului Medicilor de Familie, la efectuarea inspecției financiare autoritățile locale au fost învinuite de încălcarea legislaţiei și chiar au fost sancționate administrativ, iar în unele cazuri au fost inițiate chiar și urmăriri penale, inspectorul motivând că prin darea în folosință gratuită nu au fost încasate veniturile cuvenite la bugetul local. Îngrijorarea autorităților locale este că și în cazul transmiterii bunurilor instituțiilor școlare, peste câțiva ani vor fi sancționate pentru gestionarea incorectă a patrimoniului local.

Problemele enunțate mai sus au fost discutate amănunțit în cadrul mesei rotunde organizate. Primarii prezenți la eveniment au venit cu argumente solide privind gravitatea și complexitatea situației în care se află autoritățile locale de nivelul unu privind transmiterea bunurilor imobile și mobile ale instituțiilor de învățământ sau instituțiile școlare de la APL I către APL II precum și riscurile cu care se vor confrunta în viitorii ani. Reprezentanții APL de nivelul II sunt la fel confuzi în situația data. Practic fiecare raion are interpretarea s-a a procesului de recepție a bunurilor imobile și mobile ale instituțiilor de învățământ sau instituțiile școlare de la APL I. Aceste interpretări se datorează inclusiv lipsei unui cadru legal în această privință. Reprezentanții Ministerului Finanțelor prezenți la masa rotundă nu au fost în stare să răspundă tuturor problemelor enunțate și au constatat de comun cu reprezentanții autorităților locale că există lacune și divergențe în circularele și scrisorile emise de către Minister, astfel fiind absolut necesar elaborarea unui cadru legal în acest sens.

Urmare a acestei mese rotunde experții CALM vor elabora o notă informativă în legătură cu evidența contabilă a bunurilor instituțiilor educaționale care sunt transmise în folosință de la APL I către APL II ce va cuprinde precizarea și constatarea problemelor cu care se confruntă autoritățile locale precum și recomandări pentru a evita orice speculații, interpretări și consecințe viitoare negative.

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM.

Tel. 223509

Imprimare