Ședința CALM cu reprezentanții proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova Julie Bergamin și Corina Andronic a avut loc la 5 iulie, la sediul CALM. Rezultatele Serviciului CALM de Suport al Operatorilor Mici de Apă și Sanitație (SOMAS) obținute pe parcursul unui an de activitate, obiectivele pentru  următorul an și soluțiile privind sustenabilitatea serviciului după expirarea termenului de implementare a proiectului au fost temele abordate.

Potrivit expertului CALM Alexandru Morcov, care este și coordonator al serviciului, într-un an de activitate s-a reușit  acordarea asistenței în cazul a peste 300 de solicitări din domeniul juridic, tehnic sau economic (de calculare a tarifului).

„Pe parcursul acestui an am participat activ în grupurile de lucru de examinare a cadrului legal în domeniul de apă și sanitație și am venit cu propuneri de îmbunătățire a acestuia. De exemplu, operatorului de la Căinari i-a fost aplicată o amendă pentru activitatea fără licență într-un volum de 100% venit brut pentru un an, fiind somați cu aceeași problematică și restul operatorilor mici din localitățile rurale. Datorită intervenției noastre, interpretările eronate ale prevederilor legale au fost stopate.

Obiectivul pentru următorul an de activitate este de a oferi în continuare, la solicitare, asistență, instruire și expertiză. Totodată, va fi intensificat procesul de instruire și informare cu privire la modificările legislative recente și tematicile care sunt solicitate de către operatori, cum ar fi managementul operațional al Serviciului de Apă și Sanitație, calculul, stabilirea și aprobarea tarifului pentru serviciul de apă și sanitație, evidența contabilă corectă a bunurilor sistemului de apă și sanitație.

Reprezentanții ApaSan au menționat că activitatea Serviciului CALM a depășit așteptările lor și speră să fie asigurată și în continuare sustenabilitatea acestui serviciu.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare