Lucrările de construcție-montaj executate la viitorul Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord lucrările sunt la etapa de finalizare. Centrul este creat în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) și sprijinit de Proiectul de Competitivitate din Moldova.

Luni, 6 decembrie 2021, specialiști ADR Nord au verificat progresul lucrărilor de construcție-montaj executate până în prezent. Lucrările planificate în cadrul proiectului sunt la etapa de finalizare. În următoarea perioadă, specialiștii ADR Nord urmează să pregătească evenimentul de organizare a recepției la finalizarea lucrărilor.

În urma implementării integrale a proiectului, cele două blocuri care urmează să fie finisate vor găzdui Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic. Clădirile sunt conectate, în cadrul aceluiași proiect, la electricitate, rețele de apă și canalizare, rețeaua Internet și alte rețele de telecomunicații. De asemenea, va fi creată o structură de management a Centrului, instituită în baza unui Regulament de funcționare.

Sediul viitorului Centru, cu o suprafață de 6054 mp, se află pe teritoriul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Proiectul „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord” este implementat de ADR Nord și finanțat din sursele FNDR. Parteneri strategici de dezvoltare în cadrul acestui proiect sunt USAID, Suedia și UK aid, finanțatori ai Proiectului de Competitivitate din Moldova, care va susține implementarea proiectului. Contribuția Proiectului de Competitivitate din Moldova ține de dotare cu mobilier și echipamente a spațiilor renovate ale viitorului Centru de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord. Valoarea totală estimativă a proiectului se cifrează la 37,54 milioane de lei, din care 28,50 milioane de lei – din sursele FNDR. Implementarea propriu-zisă a acestui proiect a început în iulie 2020.

Imprimare