Proiectul de Reziliență Rurală (PRR), finanțat de Fondul Fiduciar al Programului de Adaptare a Micilor Producători (Fondul ASAP), implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor IFAD (UCIP IFAD), este conceput pentru a contribui la reducerea sărăciei rurale în Moldova, prin promovarea accesului către o gamă largă de servicii financiare adecvate şi integrate. O atenție deosebită în cadrul Programului este atribuită dezvoltării şi implementării tehnologiilor performante în domeniul agricol și managementului durabil al solului, cu impact pozitiv asupra ecosistemelor. Restabilirea învelișului vegetal natural și productivității solului contribuie la creșterea rezilienței la schimbări climatice ale comunităților rurale, terenurilor agricole și ecosistemelor la nivel de peisaje agricole.

Reieșind din cele menționate mai sus, precum şi din faptul că prin recunoașterea problemei ca fiind una semnificativă, UCIP IFAD are ca obiective promovarea și implementarea bunelor practici de adaptare a ecosistemelor prin înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi pe pășuni, terenuri degradate, crearea fâșiilor de filtrare în jurul bazinelor de apă şi a râurilor, benzilor de protecție pe versanți etc.

Pentru atingerea acestor obiective cu suportul Proiectul de Reziliență Rurală (PRR), UCIP IFAD va selecta beneficiari (APL), care prin conlucrarea directă cu UCIP IFAD și  specialiștii din domeniu, vor contribui la înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, ca măsuri de prevenire și stopare a proceselor de eroziune a solurilor, dar şi de sporire a rezilienței ecosistemelor la schimbările climatice.

 Beneficiarii de granturi:

 În calitate de beneficiari ai granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi vor fi Autoritățile Publice Locale (APL) (Primării)* din toate regiunile Moldovei, fiind acordată prioritate solicitanților de grant care dețin terenuri care necesită măsuri de reabilitare/înființare în partea de Sud și Centru a țării.

*În cazul comunelor, fiecare sat în parte din cadrul acestora are dreptul să aplice individual la concursul privind solicitarea de grant, cu o solicitare aparte.

 Categoriile de învelișuri de ierburi eligibile pentru finanțare:

  1. Pășuni comunale –pășuni existente în comunitate care necesită măsuri de reabilitare sau înființarea unor noi pășuni pentru pășunat sau producția de fân;
  2. Reabilitarea terenurilor degradate – însămânțarea cu ierburi perene a terenurilor degradate cu scopul de a combate eroziunea și pierderea productivității solului. Degradarea terenului poate fi cauzată de eroziunea pluvială și cea eoliană, care au drept consecință pierderea stratului fertil de suprafață, pierderea nutrienților, salinizarea, degradarea fizică prin inundare, degradarea chimică etc;
  3. Ameliorarea terenurilor contaminate – însămânțarea cu ierburi perene pentru a ameliora terenurile unde anterior au fost depozitate îngrășăminte chimice (după curățarea acestora de resturile existente în urma demolării construcțiilor), astfel prevenindu-se poluarea bazinelor de apă în urma eroziunii solului;

Mărimea granturilor pe unitate de suprafață și limita per beneficiar:

    • Pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi vor fi acordate granturi în proporție de 100% (care nu va include TVA) pentru acoperirea costurilor de implementare a lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, estimate în baza calculelor incluse în fișele tehnologice ale proiectelor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, care urmează a fi elaborate de specialiști în domeniu cu suportul UCIP IFAD, dar nu mai mult de 700 dolari SUA per ha.
    • Suprafața maximă înființată/reabilitată per un beneficiar nu va depăși 10,0 ha.
    • Beneficiarii (APL) vor contribui financiar doar în cazul când costul lucrărilor pentru înființare/reabilitare învelișurilor de ierburi vor fi mai mari de 700 dolari SUA per ha.

Criterii de eligibilitate

Pentru a beneficia de aceste granturi solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • Să fie amplasate în zonele rurale ale Republicii Moldova;
  • Să dețină în proprietate pășuni, care necesită măsuri de reabilitare sau să dețină terenuri pe care se intenționeze să înființeze învelișuri de ierburi;
  • Să asigure paza și întreținerea calificată a învelișurilor de ierburi în următorii 3 ani după înființare/reabilitare;
  • Beneficiarii care anterior au obținut grant din partea UCIP IFAD, pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi s-au pentru înființarea/reabilitarea perdelelor/plantațiilor forestiere/agrosilvice de protecție, nu sunt eligibili pentru finanțare.

Lista documentelor de aplicare la concurs:

La depunerea cererii de finanțare, solicitanții vor prezenta următoarele documente:

  1. Cererea de finanțare semnată și ștampilată de către conducătorul APL (Anexa 1);
  2. Copia extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice;
  3. Certificat ce confirmă suprafața totală de pășuni aflată la balanța primăriei pe ultimul an de gestiune (în conformitate cu informația inclusă în Raportul anual prezentat la Oficiul Cadastral Teritorial);
  4. Certificat ce confirmă numărul de locuitori, nr. de gospodării și nr. de animale (bovine/ovine/caprine, cabaline);
  5. Decizia consiliului local prin care să se confirme alocarea terenului pe care urmează să fie efectuate lucrările de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, alocarea resurselor financiare din bugetul local pentru îngrijirea și paza terenurilor înființate/reabilitate a învelișurilor de ierburi pe o perioadă de cel puțin 3 ani după executarea lucrărilor și împuternicirea primarului de a reprezenta APL-ul în cadrul proiectului;
  6. Copia extrasului din registrul bunurilor imobile (cu planul geometric) pentru terenuri/parcele/loturi de pământ pe care se planifică înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi (valabil doar pe terenurile unde sunt formate bunuri imobile), sau schema suprafeței terenului pe care se planifică înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi și va include coordonatele GPS, nr. cadastral scurt și numărul conturului (valabil doar pe terenurile unde nu sunt formate bunuri imobile).
  7. Declarația pe propria răspundere privind alocarea resurselor financiare pentru îngrijirea și protecția învelișurilor de ierburi pe o perioadă de cel puțin 3 ani și privind veridicitatea datelor prezentate (Anexa 2)
  8. Declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 3)
  9. UCIP IFAD își rezervă dreptul de a solicita și alte documente și informații suplimentare pentru clarificări.

IMPORTANT: Cererile care nu vor conține toate documentele solicitate nu vor fi admise la etapa de pre-calificare.

Modul de participare la concurs:

Granturile competitive sunt acordate în baza rezultatelor evaluării cererilor de finanțare, înaintate către UCIP IFAD. Pentru obținerea asistenței financiare solicitanții de grant vor întreprinde următoarele:

Pasul I

Vor analiza și identifica terenuri acoperite cu învelișuri de ierburi (păşuni), terenuri degradate/contaminate sau aflate în preajma bazinelor acvatice (lac, iaz sau râu) care necesită a fi protejate prin înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi, aflate la balanța primăriei/instituției.

Pasul II

Vor studia condițiile generale de obținere a asistenței financiare sub formă de grant publicată de UCIP IFAD și cerințele de prezentare a documentelor stipulate în anunțul de lansare a apelului pentru anul respectiv.

Pasul III

Vor convoca ședința Consiliului local (Consiliului de administrație) în vederea alocării terenului (max. 10,0 ha) pentru executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, confirmarea angajamentului de alocare a resurselor financiare din bugetul local pentru îngrijirea și paza terenurilor înființate/reabilitate a învelișurilor de ierburi pe o perioadă de cel puțin 3 ani după executarea lucrărilor și împuternicirea primarului de a reprezenta APL-ul în cadrul proiectului.

Pasul IV

Vor completa Cererea de solicitare a grantului pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi (Anexa 1) și vor perfecta setul de documente solicitat conform condițiilor de aplicare (vezi lista documentelor de aplicare), care vor fi depuse în plic sigilat la sediul UCIP IFAD sau expediate prin poștă la adresa UCIP IFAD până la data limită de recepționare a cererilor.

Condițiile de evaluare a cererilor de finanțare:

Cererile de finanțare vor fi evaluate în două etape:

Etapa I: Pre-calificare

La etapa de pre-calificare va fi formată o Comisie de evaluare a cererilor de solicitare a grantului, care va verifica dacă lista documentelor de aplicare la concurs este completă și criteriile de eligibilitate sunt întrunite de către solicitantul de grant. APL care au prezentat cererile de solicitare a grantului completate corect şi care corespund criteriilor de eligibilitate, vor fi evaluate în baza criteriilor de evaluare (tabelul 1) și întocmită o listă a solicitanților de grant în ordine descendentă după punctajul acumulat. În scopul verificării veridicității informației prezentate în setul de documente și a corespunderii criteriilor de eligibilitate, membrii Comisiei de evaluare a cererilor de solicitare a grantului vor întreprinde vizite în teren.

Tabelul 1.

Elaborarea proiectelor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi

După efectuarea vizitelor în teren, UCIP IFAD în dependență de categoria de investiție, va semna cu solicitanții de grant selectați un Acord de înțelegere care prevede colaborarea și modalitatea de elaborare a proiectului de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi. Elaborarea proiectului de execuție pentru înființarea/reabilitarea a învelișurilor de ierburi va fi finanțat integral din sursele UCIP IFAD.

Etapa II. Calificare

La etapa de calificare, cererile de solicitare a grantului selectate în set cu proiectele de execuție vor fi examinate în cadrul ședinței Comitetului pentru aprobarea granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi în vederea aprobării şi finanțării ulterioare. Granturile vor fi acordate solicitanților care întrunesc criteriile de eligibilitate, care au acumulat cel mai mare punctaj (de la cel mai mare punctaj – la cel mai mic), în limita resurselor financiare incluse în bugetul UCIP IFAD pentru anul curent.

Modul de finanțare, executare și supraveghere a lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi:

 Pasul I

După etapa de aprobare a granturilor de către Comitetul pentru aprobarea granturilor de finanțare pentru înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi în cadrul Proiectului de Reziliență Rurală (IFAD VII), beneficiarii selectați și aprobați vor fi anunțați oficial.

Pasul II

După aprobarea beneficiarilor de către Comitetul pentru aprobarea granturilor, UCIP IFAD va purcede la organizarea achizițiilor (conform procedurilor IFAD) și contractarea unui prestator de servicii, care va fi responsabil de executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi conform fișelor tehnologice indicate în proiectul de execuție. În procesul de achiziție Primarul, va face parte în mod obligatoriu din componența Comisiei de evaluare și selectare a prestatorului de servicii.

Pasul III

După desemnarea prestatorului de servicii câștigător pentru executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, UCIP IFAD împreună cu Beneficiarul și prestatorul de servicii vor semna un contract tripartit, în care vor fi stipulate drepturile și obligațiunile fiecărei părți contractante. Sursele financiare sub formă de grant vor fi achitate de către UCIP IFAD la contul prestatorului de servicii.

Pasul IV

UCIP IFAD va delega un prestator de servicii selectat în baza unui concurs național, care va fi responsabil de supravegherea și raportarea către UCIP IFAD, privitor la executarea lucrărilor de înființare/reabilitare a învelișurilor de ierburi, calitatea lucrărilor și va fi parte a comisiei de recepție a lucrărilor.

Condițiile de prezentare a cererilor:

Dosarul de aplicare, cu setul complet de documentele necesare pentru obținerea grantului, vor fi prezentate în plic sigilat, pe care se va scrie denumirea concursului de grant „Selectarea beneficiarilor pentru obținerea granturilor de finanțare la înființarea/reabilitarea învelișurilor de ierburi”, numele și datele de contact ale solicitantului de grant, până la data limită de recepționare a cererilor și anume 06 august 2021, ora 17:00, la adresa: UCIP IFAD, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 162, bir. 1303, mun. Chișinău.

Pentru întrebări sau clarificări, contactați următoarea adresă: office@ucipifad.md sau la numărul de telefon: 022 22 30 73.

 
Imprimare