Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) va deține în perioada 2021-2022 președinția celei mai importante rețele a asociațiilor autorităților locale din Sud-Estul Europei NALAS. Cu 17 voturi pro și unul împotrivă, decizia a fost aprobată în cadrul celei mai recente ședințe NALAS.

Rețeaua Asociațiilor Autorităților Locale din Sud-Estul Europei  NALAS este una dintre cele mai cunoscute din această zonă și reunește asociațiile autorităților locale din toate țările balcanice, inclusiv Slovenia, Croația, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, România, Republica Moldova, Albania, Turcia sau Grecia.

NALAS este o asociație regională care activează în domeniul consolidării capacităților asociațiilor reprezentative ale APL din sud-estul Europei și reprezintă un centru de prestare a unor servicii asociațiilor membre. Pe lângă NALAS funcționează mai multe grupuri de lucru în domeniul descentralizării financiare, eficienței energetice, dezvoltării capacităților asociațiilor, a serviciilor publice locale, dar și la elaborarea diverselor analize, studii, asistență de expertiză etc. NALAS este o organizație care a și-a adus aportul la stabilizarea situației în Balcani, în mod special, dar și la sporirea calității serviciilor pe care le acordă membrii săi. NALAS a avut un rol important și la crearea CALM din Republica Moldova, susținând inițiativa de consolidare a APL în cadrul unei asociații. Datorită suportului NALAS oferit CALM, un grup format din circa 40 de  primari a avut ocazia să viziteze acum 10 ani una dintre cele mai puternice asociații reprezentative a autorităților locale din sud-estul Europei, cea din Bulgaria. Astfel a fost posibilă crearea CALM, în mare parte fiind preluate modelul și experiența de funcționare a instituției bulgare.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare