În adresa CALM a fost expediat spre avizare proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Conceptului Sistemului informațional „Registrul de evidență a rețelelor edilitare” și a Regulamentului privind modul de ținere a Registrului de evidență a rețelelor edilitare (număr unic 65/AGCC/2026), autor – Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru.
Scopul principal al acestui registru este de a asigura o evidență unică, clară și actualizată a rețelelor edilitare, astfel încât autoritățile publice locale să poată planifica mai eficient lucrările, investițiile și dezvoltarea infrastructurii la nivel de localitate.
Totodată, proiectul urmărește reducerea riscurilor și incidentelor în timpul lucrărilor de construcție sau reparație, prin cunoașterea exactă a amplasării rețelelor existente, precum și îmbunătățirea coordonării între autorități, operatori și alte instituții implicate.
Potrivit autorilor, implementarea acestui sistem ar trebui să contribuie la creșterea transparenței, la economisirea resurselor publice și la luarea unor decizii mai bine fundamentate, inclusiv în procesul de autorizare și planificare urbană.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților autorităților publice locale să transmită propuneri, recomandări sau obiecții cu privire la proiectul menționat la adresa de email: info@calm.md
Fișier:
