Lipsa cadrelor calificate în primării, o problemă care se agravează pe zi ce trece din cauza salariilor derizorii pe care le ridică lunar funcționarii publici. Este chintesența celor expuse de invitații emisiunii: Vocea APL de la Vocea Basarabiei. Astfel, Natalia Petrea, primar de Costești Ialoveni,Valentin Guțan, primar de Cricova și Viorel Furdui, director executiv CALM au punctat cele mai nevralgice momente care pun piedici serioase în calea dezvoltării localităților.

Primăriile nu numai că rămân fără cadre calificate dar și fără cadre necalificate. Noi astăzi avem într-adevăr lipsă de cadre. Nimeni nu vine să se angajeze în cadrul administrației publice locale. Chiar dacă s-ar părea că la Cricova situația este mai favorabilă reieșind din amplasamentul geografic și numărul de populație. Anunțând concursuri în toate mijloacele din informare în masă, oamenii oricum nu vin. Iar una din principalele probleme este salariul care este propus. Atunci când îi zici că salariul este de 2000 de lei candidații pleacă fără explicații. Eu astăzi nu pot angaja un jurist calificat cu așa salariu la primărie. Însă toate documentele care se adoptă fie de primar sau de consiliu, este necesar ca acestea să corespundă întru totul legislației în vigoare. Tot același lucru ar fi dacă m-aș referi și la contabilitate. Dacă să facem comparație la acest capitol știm cu toții care este situația în sectorul privat și în cel public. Cei care s-au angajat încă 20 de ani urmă, unii din ei încă se mai țin. Dacă nu vom avea o bază astăzi în ceea ce privește specialiștii în APL, atunci reformele despre care vorbesc vor rămânea doar la nivel de discuții, a menționat Valentin Guțan.

În același timp, Natalia Petrea, primar de Costești a specificat că problema este una comună pentru toate localitățile din țară: Și la Costești ca și în toate primăriile este această problemă, pentru că în administrația publică nu este motivantă participarea la concursuri. Atunci când un tânăr află salariul cu care urmează a fi remunerate,  acesta renunță să mai lucreze. Când am venit la primărie am contractat un specialist în relații cu publicul. Până în prezent am scris foarte multe proiecte cu ajutorul acesteia. Iar atunci când d-ei a văzut o perspectivă mai atractivă, noi nu puteam să facem față competiției. Lipsa de cadre calificate rămâne o problemă căutarea de cadre calificate. Ar fi bine ca reforma administrației publice să prevadă posibilități de a majora numărul de cadre la sate. Dacă Guvernul face politici pentru, noi suntem cei care trebuie să le executăm, ca să le executăm, trebuie să avem cu cine, iar ca să avem cu cine trebuie să majorăm salariile.
       
Viorel Furdui, director executiv CALM a reiterat că problema este una de sistem, respectiv nu contează mărimea localității: Vreau să atrag atenția la moment esențial. Invitații de astăzi sunt primari ai unor localități mari. Cricova cu populația de 20000, iar Costești 12000. Fiind în ședință la Bălți, pe chestiunea salarizării, am văzut că problemele sunt aceleași. În unele cercuri se vehiculează că localitățile mici sunt problema acestei țări. Mun.Bălți nu este mic, Cricova și Costeștiul la fel, înseamnă că problema trebuie căutată în sistem. Din 32 de centre raionale, doar 6 au capacitate administrativă. Asta ne împinge spre o concluzie că sistemul este construit în așa fel care nu permite o politică de cadre la nivel local. Noi pe de o parte avem legile care recunosc acest drept. Pe de altă parte avem un șir de norme sectoriale prin care se încearcă să limiteze aceste drepturi. La noi se primește că chiar și primăriile care au solduri și rezerve anumite, nici ele nu pot gestiona acești bani așa cum trebuie. 
Imprimare