Bugetele locale cu greu mai fac față majorărilor de prețuri, iar prognozele pentru anul viitor nu sunt deloc încurajatoare. Asupra acestui fapt atrag atenția aleșii locali care trebuie să asigure funcționarea serviciilor necesare pentru cetățeni, copii și elevi, persoanele din grupurile de risc etc. Tot din resursele proprii ale APL ar urma să fie asigurată creșterea salarială cu 5.5% a angajaților APL, însă nu toate primăriile dispun de aceste solduri, iar dacă mai au niște bani,  primarii sunt puși în situația să aleagă dacă iluminează localitatea sau majorează lefurile colegilor lor.

Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui, atrage atenția atenția asupra faptului că principalele provocări ale bugetelor locale în anul curent și asigurarea cu resurse necesare pentru cheltuielile administrației publice locale sunt influențate de criza economică și energetică fără precedent, dar și de perioada pandemică prin care am trecut. „În rezultatul tuturor acestor factori au crescut foarte mult cheltuielile APL pentru întreținerea diferitor instituții publice și pentru activitatea propriu-zisă. În același timp, răspunsurile autorităților centrale nu întotdeauna au fost prompte și, în consecință, principala preocupare a autorităților publice locale din acest moment  este ca autoritățile statului, la elaborarea politicii fiscale și bugetare pentru anul 2023, să ia în considerare toate aceste majorări de prețuri și inflația recunoscută oficial că este foarte mare.”

Potrivit autorităților publice locale,  în această perioadă complicată, când autoritățile statului nu au suficiente resurse pentru a compensa toate aceste majorări de prețuri,  descentralizarea financiară ar fi soluția optimă pentru a face față acestor provocări. „Astfel, am avea  mai multe posibilități de a colecta la nivel local mai multe venituri și soluții viabile pentru a soluționa problemele care vizează cofinanțarea instituțiilor publice din gestiune, dar și tot ce înseamnă politică de cadre, inclusiv cea salarială în APL”, susțin cei mai mulți aleși locali.

CALM mizează pe reacția promptă a autorităților publice centrale, care trebuie să ofere soluții foarte clare la toate aceste probleme abordate de APL…

Autoritățile publice locale consideră că autoritățile publice centrale trebuie să acorde compensările necesare pentru îndeplinirea tuturor atribuțiilor delegate de către stat. La moment, prognozele prezentate de către instituțiile statului denotă că  sumele preconizate pentru anul viitor nu vor acoperi integral necesitățile de la nivel local.  

„Din păcate, în continuare, cea mai mare parte din resursele și posibilitățile economice și financiare sunt concentrate la nivel central, iar APL sunt, într-un anumit fel, puse în situația să umble cu cerșitul pe la autorități, pe la partide etc.  Această perpetuare a vechilor practici nu oferă soluții sustenabile și generale pentru toată Republica Moldova. Iată de ce este nevoie de schimbarea de abordare. Descentralizarea și consolidarea autonomiei locale, prin intermediul descătușării APL, acordării acesteia mai multor posibilități, dar și o încredere mai mare în APL din partea instituțiilor statului, ar fi soluția care ar ajuta și autorităților centrale să depășească această perioadă de cumpănă.  Dezlegând mâinile APL, până la anumite limite, bineînțeles, acestea ar putea să colecteze mai multe venituri, să aibă politici proprii salariale, de atragere a investițiilor, fonduri etc. Credem că astfel am putea depăși această perioadă destul de complicată și care ar putea genera în viitor probleme și mai grave „, a constatat Viorel Furdui.

CALM atenționează că în cazul în care nu se va atrage suficientă atenție acestei problematici și nu se vor identifica soluții corespunzătoare pentru buna funcționare a APL, există riscul ca cetățenii din satele și orașele noastre să nu poată beneficia de mai multe tipuri de servicii publice. 

Imprimare