În perioada septembrie-noiembrie 2021, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat un ciclu de instruiri pentru 20 de autorități publice locale, selectate de CALM și 12 autorități publice locale, partenere a Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”.  Scopul evenimentelor a fost de a susține cele 32 localități în vederea elaborării și implementării strategiilor și bugetelor sensibile la gen. Activitățile sunt parte ale acordului semnat de CALM și UN Women Moldova, în vederea acordării unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a primarelor, membre ale Rețelei femeilor CALM, prin intermediul sprijinului financiar acordat de Suedia.

Acestei inițiative s-a alăturat Proiectul EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană, și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

Cele 20 de APL au fost selectate de CALM ca urmare a Apelului de exprimare a interesului Autorităților Publice Locale (cu excepția celor din raionul Cahul și Ungheni), interesate să participe la programul de instruire privind elaborarea și implementarea bugetelor și a strategiilor locale sensibile la gen.

Astfel, în perioada menționată, cele 32 de primare și primari   echipele lor au revizuit obiectivele strategice și au elaborat proiecte de bugete, ținând cont de necesitatea asigurării egalității de gen.

„Primarele și primarii au venit cu propuneri de acțiuni care vor contribui la promovarea egalității de gen în localitățile pe care le conduc. Sunt acțiuni simple pe care le poate promova ușor o primărie”, a explicat experta CALM Victoria Matveev.

Experta în finanțe publice din cadrul CALM, Galina Colun, a menționat că accentul s-a pus pe conlucrarea primăriilor cu instituțiile publice din localități, inclusiv cele educaționale. „Pentru că maturii de mâine sunt copiii de astăzi, ne dorim ca tânăra generație să perceapă corect rolul femeii și al bărbatului în societate. Am constatat, de exemplu, că în activitățile culturale din comunități se implică preponderent femeile, iar bărbaților li se oferă mai multe condiții pentru a practica sportul, ceea ce creează, din start, o inegalitate de șanse”, a explicat Galina Colun.

O altă constatare a participantelor la sesiunile de instruire a fost că cei mai mulți inițiatori sau deținători de afaceri sunt bărbații și că este nevoie de a încuraja femeile să devină lidere și să pună în practică ideile pe care le au.  

În cadrul elaborării strategiilor și bugetelor sensibile la gen s-a ținut cont de toate aceste aspecte și au fost incluse acțiuni care să asigure șanse egale de implicare a femeilor și bărbaților din comunitățile noastre.

Strategiile și bugetele elaborate urmează a fi aprobate la ședințele Consiliilor
locale în luna decembrie a anului curent și vor ajuta primăriile să promoveze egalitatea de gen la nivel de localitate, încurajându-le să devină mai incluzive și mai aproape de cetățeni și nevoile specifice ale acestora.

Imprimare