În contextul în care Parlamentul a votat pentru cele patru proiecte asumate de către Guvern, fostul vicepreședinte al Parlamentului, deputat și primar de Florești Iurie Țap a declarat în cadrul unei ediții speciale la TVR Moldova că autoritățile publice locale, nu cele centrale, trebuie să acorde ajutoare sociale cetățenilor.

Vorbind despre delimitarea funcțiilor în stat, inclusiv a puterii executive, fostul vicepreședinte al Parlamentului a declarat că trebuie să demonstrăm legătura dintre legile proaste și sărăcia cetățenilor. Autoritățile centrale trebuie să descentralizeze statul, Guvernul trebuie să facă politici, iar nivelului II și, mai ales, nivelului I, care este de bază, trebuie acordate competențe și bani pentru ca cetățenii să aibă servicii mai bune, inclusiv să beneficieze de ajutoare materiale și sociale. „Guvernarea trebuie să facă autorități locale puternice, aceasta ar duce la dezvoltarea satelor și a statului.”

Răspunzând la întrebarea de ce avem sate subdezvoltate, fostul primar de Florești Iurie Țap a afirmat că autoritățile publice locale sunt subfinanțate. „Ele nu au bani pentru a întreține aparatul primăriei. Autoritățile publice locale nu sunt întărite, deși anume ele sunt motorul de dezvoltare a satelor și orașelor.”

Iurie Țap a amintit că anume autoritățile publice locale sunt cele care prestează serviciile de bază: apă, canalizare, drumuri, iluminare, etc.

Potrivit fostului vicepreședinte al Parlamentului, în 2008 erau 237 de unități administrativ teritoriale care nu întruneau numărul de 1500 de locuitori, așa cum prevede legislația, iar astăzi numărul acestora este de circa trei ori mai mare. „Potrivit rezultatelor recensământului, în 2014 aveam 2,9 milioane de locuitori, dintre care doar 2,6 milioane locuiau permanent în țară. La distanță de 6 ani, cifrele sunt de circa 2,2 – 2,3 milioane. Aceasta este una dintre cele mai grave probleme ale statului”, a fost de părere fostul ales local și deputat.

Amintim că Guvernul și-a asumat răspunderea pentru patru proiecte ce prevăd, între altele, acordarea unor indemnizații unice persoanelor cu venituri reduse, dar și ajutoare pentru cei care au avut de suferit în urma pandemiei.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare