La 30 octombrie 2019, Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei a organizat o dezbatere privind condițiile de muncă ale primarilor și consilierilor municipali. Atitudinea ostilă față de funcția alesului local este un motiv de îngrijorare pentru membrii Congresului, acest fenomen reprezentând o amenințare reală pentru democrația locală. Dezbaterea a confirmat faptul că majoritatea statelor membre se confruntă cu situații similare. În acest sens au fost prezentate o serie de propuneri.

În contextul alegerilor locale și regionale programate pentru 2020 în Europa, democrația locală este amenințată de deficitul de candidați pentru funcțiile de primari și consilieri municipali. Dezbaterea inițiată de Congres a urmărit scopul de a examina amploarea acestei probleme în statele membre și de a efectua o analiză pentru elaborarea soluțiilor durabile, astfel încât aceste funcții să devină mai atractive, inclusiv pentru tineri.

Documentul elaborat de Camera Autorităților Locale, dar și discursurile fostului președinte al Asociației Municipiilor din Austria Helmut Mödlhammer și ale primarului orașului Scheich din Germania Lars Rieger au scos în evidență faptul că municipalităților din Europa le sunt transferate din ce în ce mai multe responsabilități de la administrația centrală.

Cu toate acestea, creșterea responsabilităților și a volumului de muncă al primarilor și aleșilor s-a produs adesea în tandem cu reducerea bugetelor municipale, ca o consecință a politicilor de austeritate. În rezultat, primarii au fost obligați să gestioneze probleme complexe în sectoare atât de importante precum securitatea, sănătatea, grădinițele, educația, locuințele, serviciile poștale, criza migrației etc., fără a avea un suport financiar necesar pentru acțiune.

„Am devenit responsabili de toate problemele cu care se confruntă cetățenii, de la nou-născuți până la  defuncți, a declarat Helmut Mödlhammer, primar din Austria, jurnalist și autor al cărții „Viața mea pentru comunitate (Mein Lebensweg für die Gemeinden), 2013.

Deoarece sunt în contact direct cu populația, primarii devin foarte des victime ale frustrărilor și furiei cetățenilor față de clasa politică, în general. Vorbitorii din cadrul dezbaterilor au atras atenția asupra faptului că primarii sunt prinși într-un cerc vicios și ajung tot mai des în instanțele de judecată din simplul motiv că gestionează probleme excesiv de complexe pentru care nu au pregătirea juridică și administrativă adecvată. „Fiecare primar ar avea nevoie de un avocat care să-i fie mereu alături , a declarat Rosaleen OGrady (Irlanda)

Dacă adăugăm la toate acestea  intensificarea criticilor și amenințărilor la care sunt supuși aleșii locali zilnic, în special pe rețele de socializare, fără a mai menționa numeroasele cazuri de agresiune fizică, este lesne de înțeles de ce asumarea acestor funcții reprezintă un risc serios pentru carieră, sănătate și viața de familie a reprezentanților aleși, motiv pentru care partidele politice tot mai greu identifică candidați la funcția de primar, în special din rândul tinerilor și femeilor.

În discursul său, Lars Rieger, primarul din Scheich a declarat că în 2223 de municipalități germane nu s-au înregistrat candidații la funcția de primar. El consideră că unul din motivele principale ar fi necesitatea majorității primarilor din micile municipalități germane de a-și păstra locul de muncă în sectorul privat. Drept urmare, ei își sacrifică atât poziția profesională, cât și tot timpul liber, inclusiv serile, fără a fi compensați corespunzător pentru serviciul pe care îl oferă.  „Când devenim primari, adesea trebuie să ne confruntăm cu o deteriorare a imaginii, dar și a situației noastre financiare, iar uneori chiar și a relațiilor noastre de familie , a explicat primarul. Nivelul scăzut de remunerare a fost prezentat ca exemplu în majoritatea alocuțiunilor din cadrul dezbaterilor.

Membrii Congresului și-au exprimat dorința de a se implica în acțiuni coordonate la nivel european, salutând în special propunerea lui Piero Fassino (Italia) privind organizarea unei conferințe la Strasbourg a asociațiilor europene ale autorităților locale în vederea elaborării unui plan de acțiuni comun în raport cu  guvernele naționale.

Bunele practici, cum ar fi site-ul britanic „Deveniți consilier, înființarea unui grup de interese al reprezentanților aleșilor locali din Scoția, exemplul unor țări precum Luxemburgul, unde statutul alesului local are numeroase avantaje, etc. și implicarea tinerilor delegați în dezbatere au contribuit la înaintarea mai multor propuneri pentru schimbarea situației, dar și a opiniilor negative privind funcțiile de primar și consilier local.

Articol tradus de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Textul original poate fi găsit aici: https://www.coe.int/en/web/congress/-/the-disaffection-of-municipal-elected-representatives-a-threat-to-the-health-of-local-democracy

Imprimare