Primarul orașului Căușeni Anatol Donțu speră că noua guvernare va susține toate localitățile, indiferent de mărimea acestora sau de culoarea politică a primarilor.

 „Trebuie să ne adresăm Parlamentului și Guvernului să facă pași concreți pentru descentralizare, doar astfel vom putea crea condiții în toate localitățile noastre”, a declarat Anatol Donțu.

 Potrivit alesului local, Consiliile raionale sunt intermediare între puterea centrală și primării, iar guvernarea a anunțat că este deschisă pentru planul descentralizării. „Nu ne rămâne decât să vedem dacă angajamentele guvernării vor fi transpuse în fapte”, a menționat primarul de Căușeni.    

„Stabilind legătura cu primarii din cadrul CALM am observat că toți avem aceleași probleme, iar soluțiile depind, în mare măsură, de deciziile de la centru. Noi deja am găsit răspunsuri la anumite probleme, preluăm și din experiența colegilor cu mai multă experiență. Totuși, ne-ar fi mult mai ușor dacă autoritățile centrale ar coopera cu noi și ar ține cont de necesitățile comunităților locale. „

Vorbind despre unitatea aleșilor locali din cadrul CALM, Anatol Donțu afirmă că făcând parte din asociația autorităților locale, „nu mai este așa de complicat ca atunci când ești singur.”     

Până a deveni primar, Anatol Donțu a făcut afaceri. S-a ambiționat să candideze pentru funcția de ales local în 2019, fiind convins că va putea să schimbe lucrurile în Căușeni.

Imprimare