Vorbind despre relațiile dintre autoritățile locale din dreapta și stânga Prutului în cei 30 de ani de independență ai Republicii Moldova, Dorinel Soare, primar din 1990 al comunei Niculești, județul Dâmbovița, a declarat că datorită dedicației președintelui Asociației Comunelor din România (ACoR) Emil Drăghici, rezultatele nu au întârziat să apară. „S-au organizat foarte multe vizite ale primarilor români în Republica Moldova, dumnealor au venit la noi. Emil Drăghici a fost insistent în vederea realizării acestui parteneriat dintre APL de la noi și din Republica Moldova. Noi tot am întâmpinat greutăți, am câștigat experiență în relația cu autoritățile de la noi, ulterior cu autoritățile de la Bruxelles, iar CALM-ul din Republica Moldova a putut să ia ce este bun de la noi, ajungând în acest moment o organizație destul de puternică și care va avea mare contribuție la aderarea RM la UE.”

Vorbind despre termenii în care statul nostru ar putea deveni membru al UE, primarul de Niculești a fost de părere că, inițial, Republica Moldova trebuie să fie convinsă că își dorește să fie în această mare familie.

„De la discursuri trebuie să trecem la fapte. Suntem de acord că Republica Moldova trebuie să îndeplinească niște condiții pentru a fi primită în UE însă, devenind membră a acestei familii va obține experiență și pe parcurs va rezolva unele dintre problemele care astăzi par greu de soluționat”, a menționat Dorinel Soare, primarul de Niculești, județul Dâmbovița, România.

Imprimare