La data de 5 august 2014, în raionul Drochia, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Fundația SOROS, au continuat Campania de informare privind Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Conţinutul şi importanţa Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost discutat cu primarii şi conducătorii serviciilor care se află în subordinea Consiliului raional Drochia.

Scopul campaniei de informare, este de a explica edililor locali esența și miza integrării europene și cum pot folosi aceștia pârghiile oferite de Acordul de Asociere în beneficiul comunităților care le-au oferit votul de încredere!

Seminarul a fost deschis de către Marian Andrei, Președintele raionului Drochia, care a salutat pe cei prezenți. Acesta a declarat: ”Sper că în urma desfășurării acestor seminare informative lumea va conștientiza necesitatea integrării europene. Mă bucur că indiferent de coloratura politică la seminar sunt prezenți majoritatea primarilor din raion”.

Tizu Valeriu, Primarul satului Petreni, Președintele Asociației primarilor și aleșilor locali din raionul Drochia, a venit cu un cuvint de salut pentru participanți. ”Sunt mulțumit de interesul sporit al primarilor față de acest subiect important pentru țara noastră și respectiv Administrația Publică Locală. Mă bucur că sunt prezenți aproape toți primarii din raion. E foarte bine că aceste seminare vor fi petrecute în toate cele 32 de raioane ale țării”.

În cadrul seminarului, experții Igor Boțan și Viorel Chivriga, au prezentat informații concrete privind aspectele de ordin politic și economic ale Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană ce a fost semnat la 27 iunie 2014. 

Experții CALM dl Viorel Furdui, Director Executiv CALM și Alexandru Osadci, Expert CALM, s-au expus privind aspectul descentralizării, locul și rolul Administrației Publice Locale în contextul Acordului de asociere.

În urma discuțiilor cu experții, participanții au primit răspunsuri la toate subiectele ridicate.

Rodica Schiopu, primarul satului Ochiul Alb, a menționat: ”Acest seminar este foarte binevenit. Am primit răspunsuri clare la toate întrebările noastre ce țin de acest Acord. Consider că informațiile acumulate la acest seminar vor fi foarte utile în lucru cu cetățenii”.

Pe parcursul întrunirii, participanți la aceasta sesiune de informare, au fost asigurați cu un set de materiale informative care ii vor ajuta în cunoașterea mai bună și mai profundă a acordului de asociere.

 Seminarele se desfășoară în cadrul proiectului ”Campania de informare a Autorităților Publice Locale privind integrarea europeană și Acordul de Asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană” și face parte dintr-o campanie amplă de informare ”Moldova, Europa”, susținută de Fundațiile pentru o Societate Deschisă și Fundația Soros-Moldova.

Imprimare