Prima 2017

Arhive Anuale: 2017

UE va oferi circa 850.000 de euro pentru proiecte legate de aprovizionare cu apă...

Agenția de Dezvoltare Regională Centru și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), cu suportul Uniunii Europene, au semnat un Acord de Finanțare în vederea asigurării accesului sporit al cetățenilor la servicii îmbunătățite de apă și canalizare și de eficiență energetică.

Sistemul de remunerare a APL riscă să rămână și în 2018 unul discriminatoriu și...

Din cauza unui cadrul legal total depășit și necorelat cu principiile constituționale ale autonomiei locale, autoritățile locale au ajuns să fie remunerate sub orice limită admisibilă. La majoritatea funcționarilor din APL, așa numitele salarii sunt chiar sub limita existenței.

Preocupați de starea democrației locale din RM, delegați ai Congresului Autorităților Locale și Regionale...

În perioada 13-14 decembrie, curent, la Chișinău se va afla o delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE). Scopul vizitei este de a monitoriza starea democrației locale din Republica Moldova, dar și evoluțiile în cazul primarului general Dorin Chirtoacă.

APEL către factorii de decizie privind problemele actuale stringente din APL

Îngrijorați de starea democrației locale și descentralizării, de restanțele majore în raport cu angajamentele Republicii Moldova  pe plan intern și extern, de acumularea noilor restanțe  în implementarea documentelor de politici asumate de guvernare și a reformelor necesare în domeniul democrației

O delegație de primari din Republica Moldova a participat la Conferința organizată de...

Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei a organizat la Tbilisi, Georgia, Conferința privind etica și transparența în activitatea APL.  Evenimentul s-a desfășurat în perioada  6-7 decembrie, 2017. Din delegația Republicii Moldova, membri ai CALM au făcut parte: Natalia Petrea,

(INTERVIU) Victor Său, primarul orașului Soroca: Sper că locuitorii au apreciat că am făcut...

Primarul orașului Soroca, Victor Său, în cadrul unui interviu pentru Provincial.md, a vorbit despre cum influențează culorile politice activitatea la Primărie, care sunt diferențele majore între funcțiile de președinte de raion și cea de primar, dacă va candida la următoarele alegeri parlamentare, dar și la cele locale pentru un nou mandat în fruntea municipiului Soroca.

Veniturile proprii la bugetele locale se micşorează în 2018, iar dependenţa APL faţă de...

Politica bugetar-fiscală, dar şi bugetul pentru anul 2018 sunt la ora actuală subiectele principale în agenda Parlamentului şi a Guvernului. Acest subiect a fost dezbătut în emisiunea Regionalii de către deputatul PCRM, Elena Bodnarenco, deputatul PLDM, Iurie Ţap şi directorul executiv al CALM, Viorel Furdui cu moderatorul Mihail Sircheli.

Ina Paşcan, primarul de Ţânţăreni: “Indiferent de coloratura politică, în cadrul CALM toţi primarii...

La sfârșitul verii curente, autoritățile din Chişinău şi Ţînţăreni, Anenii Noi au ajuns la un compromis privind redeschiderea gropii de gunoi din localitate, pentru o perioadă de doi ani şi jumătate. Primăria municipiului Chișinău susţine că își îndeplinește obligațiunea financiară față de primăria Țînțăreni asumându-şi transferarea a 6 milioane de lei pe contul acesteia.

Circa 500 de reprezentanţi ai APL au fost instruiţi de către CALM !

În perioada 17 noiembrie - 1 decembrie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a instruit circa 500 de persoane din domeniul APL (primari, contabili, ingineri cadastru, perceptori fiscali, secretari, responsabili de domeniul apă şi sanitaţie), în vederea gestionării mai bune a bugetelor locale, dar şi a creşterii volumurilor venirurilor.

FEMEILE PRIMAR CHEAMĂ AUTORITĂȚILE STATULUI LA DIALOG ȘI ÎNCETAREA VIOLENȚEI ÎMPOTRIVA ALEȘILOR LOCALI!

Salarii derizorii, competențe fără acoperire bugetară, controale abuzive și lipsa unui dialog efectiv cu autoritățile centrale. Sunt doar unele dintre problemele abordate de circa 150 de femei și bărbați primari din Republica Moldova, care au evaluat  dialogul dintre administrația

Ultimele articole

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY