Zona economică liberă (ZEL) Bălţi va fi extinsă. Aceasta prevede un proiect de lege adoptat de Parlament.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, proiectul a fost iniţiat de deputaţii Vadim Pistrinciuc şi Igor Corman şi prevede crearea la Străşeni şi Căuşeni a noilor subzone cu suprafaţa de circa 25 ha.

Conform proiectului, suprafaţa subzonei din Străşeni va fi de 15 ha, iar a celei din Căuşeni – 8,5 ha.

În opinia autorilor proiectului, extindere ZEL Bălţi va oferi posibilitatea de a crea cel puţin 2 mii noi locuri de muncă.

ZEL Bălţi a fost creată pe 23 martie 2010 pentru 25 de ani. Iniţiatorul proiectului a fost compania Draexlmaier, care a fost primul şi rămâne principalul rezident al zonei. În legătură cu faptul că interesul investitorilor faţă de zona liberă s-a adeverit a fi mai mare decât posibilităţile zonei, limitele acesteia vor fi extinse. Acum trei subzone cu suprafaţa de circa 150 ha sunt la Bălţi şi una, cu suprafaţa de 12 ha, la Străşeni.

La moment zona are circa 40 de rezidenţi. Investiţiile în dezvoltarea acesteia la finele primului trimestru au depăşit $45,7 mil. Baza producerii sunt cablajele electrice pentru automobile. Volumul vânzărilor în primul trimestru este cel mai mari din toate cele şapte zone din Moldova – 399,8 mil. lei – o treime din comerţul tuturor ZEL-urilor din Moldova

Imprimare