Congresul Autorităţilor Locale(CALM) informează despre apariţia unei ediţii speciale a ziarului: „Vocea Autorităţilor Locale”, dedicată Legii Finanţelor Locale. 

În paginile ziarului, primarii îşi exprimă indignarea și spun că, în ultima vreme, tot mai multe declarații, făcute inclusiv de oficiali cu funcții de înaltă răspundere în stat, îi determină să creadă că soarta Legii Finanțelor Locale, o prioritate anunţată cu aplomb de guvernarea actuală, este sub semnul incertitudinii. Primarii nu exclud că adoptarea în lectură finală a Legii ar putea fi stopată de forțele politice care vor să-și păstreze astfel pârghiile de influență și mijloacele de pressing asupra APL, până la alegerile din 2015. 

     Ediţia nouă a ziarului, care reprezintă o portavoce a tuturor autorităților locale, cuprinde un editorial consistent, care explică cu argumente forte avantajele implementării Legii, în noua redacţie. Aşteptată ani în şir, promovată la cel mai înalt nivel şi votată în două lecturi în Parlament, Legea Finanţelor Locale a intrat într-un con de umbră, care stinge lumina speranţei pentru perspectivele europene ale oraşelor şi satelor din Republica Moldova,  este de părere Viorel Furdui, director executiv CALM. Potrivit autorului editorialului, cu titlul sugestiv ADIO, DESCENTRALIZARE!? ADIO, AUTONOMIE LOCALĂ!?, retorica privind importanța implementării noului sistem de finanțare se schimbă de la o zi la alta și amenință să spulbere un vis european care aparține nu numai autorităților locale, dar și întregii țări: „Dacă ceva timp în urmă, toţi liderii politici şi de opinie menţionau la unison despre rolul aproape crucial al noii scheme de finanţare a autorităţilor locale, astăzi vocile au pierdut din intensitate, iar unii încearcă prin diferite tertipuri să pună beţe-n roate, astfel încât noile prevederi ale Legii Finanţelor Locale să nu fie aprobate în lectură finală, aşa cum era planificat. LEGEA FINANŢELOR LOCALE A CONSTITUIT PIATRA DE ÎNCERCARE DE NETRECUT PENTRU TOATE GUVERNĂRILE. Şi, după cum se vede, această situaţie se păstrează şi astăzi, prin apariţia discuţiilor şi a încercărilor de a tărăgăna sau chiar de a suspenda adoptarea în lectură finală a Legii finanţelor locale. În acelaşi timp, amânarea  intrării în vigoare a legii nu înseamnă nimic altceva decât regretabilul fapt că asupra acesteia se va reveni peste câţiva ani sau nu se va reveni deloc! În această situaţie ne vom lua ADIO DE LA DESCENTRALIZARE, DE LA AUTONOMIA LOCALĂ REALĂ  şi vom anula așa-numitele ”progrese” obţinute până în acest moment”, concluzionează Viorel Furdui.

    Tot în acest număr al ziarului, cei care aşteaptă implementarea noilor prevederi ale Legii ca pe o gură de aer proaspăt, autoritățile locale, îşi expun punctul de vedere privind  importanţa acestui document pentru dezvoltarea şi europenizarea localităţilor din Republica Moldova. În context, Grigore Cobzac, preşedintele raionului Hânceşti menţionează: „ Eu sunt cu două mâini pentru această lege. Dar, desigur că este necesară o susţinere politică enormă pentru aprobarea în lectură finală. Costuri politice vor fi, cine va trebui să le suporte? Ori rămânem la sistemul acela primitiv, ori ne mişcăm înainte. E o lege cu bătaie lungă, aş prefera ca partidele politice din Republica Moldova să se expună public asupra acestei legi. Să fie o poziţie clară, să nu sară din căruţă la un moment dat, ca societatea să vadă lipsa de consecvenţă. Aspiraţiile europene sunt puse pe acest cântar”.

   În context, Dorin Chirtoacă, primarul municipiului Chişinău îşi exprimă nedumerirea că unii încearcă să vehiculeze că primăria municipiului Chişinău nu este de acord cu adoptarea acestei Legi: „Din ceea ce cunosc până la ora actuală, unii colegi nu doresc votarea acestor noi prevederi, din motiv că vor pierde controlul asupra distribuirii banilor în teritoriu. Se spune că Chirtoacă şi primăria Chişinău sunt împotriva Legii Finanţelor Locale. Nu este aşa. Noi am fost împotrivă la o anumită etapă, atunci când erau lezate interesele Chişinăului, dar s-a lucrat foarte mult în acest sens  şi am reuşit convingerea partenerilor externi, dar şi a colegilor de la Ministerul Finanţelor, pentru a modifica anumite lucruri. Prin urmare, ultima variantă a proiectului de lege este bună de votat şi, respectiv, de schimbat situaţia pentru autorităţile locale”. Şi Ştefan Vlas, preşedintele Asociaţiei Primarilor, Hânceşti e ferm convins că politizarea subiectului reprezintă o greşeală de neiertat şi care ne va costa enorm în viitor: „Noi, dacă vrem să facem reforme, nu trebuie să ne temem de alegeri sau de  riscuri închipuite. Vedeţi că şi parlamentarii se tem ba de una, ba de alta, dar atunci când trebuie să decidă privatizarea unui obiectiv sau altul, găsesc consens. Dar când e vorba de ţară, să facă ceva pentru administraţia publică locală, li se face frică. Fiecare avem influenţă asupra politicienilor noştri, de sus, că până la urmă noi facem alegerile şi locale, şi parlamentare, cei de jos, anume primarii. Trebuie să susţină Legea Finanţelor Locale şi noi îi vom susţine mai departe. Altfel se vor stopa toate reformele”.

    În ziar este realizată şi o retrospectivă a principalelor promisiuni ale Guvernării în ceea ce priveşte descentralizarea. Aceste angajamente, asumate de guvernarea actuală în cadrul negocierilor pentru integrarea europeană, sunt alternate cu informaţii despre recomandările instituţiilor europene, care ţin cu atenţie în vizor reforma APL. Adunarea Parlamentară reiterează importanța respectării de către țara noastră a angajamentelor asumate în cadrul Parteneriatului Estic, astfel încât parafarea Acordului de Asociere RM-UE, dar şi adoptarea deciziei privind liberalizarea regimului de vize să nu întâmpine impedimente. În articolul 10 al adresării, APCE insistă asupra necesității derulării procesului de descentralizare, dar și asupra adoptării în lectură finală a noii Legi a finanțelor publice locale, un instrument indispensabil în procesul de îmbunătățire a echității transferurilor și consolidării autonomiei locale.

   Totodată, este reflectată întâlnirea reprezentanţilor instituţiilor donatoare cu factorii de decizie din RM.  Aceştia au declarat că  suportul acordat ţării noastre în continuare va depinde de eforturile  şi voinţa politică de care va da dovadă Guvernul moldovean pentru realizarea plenară a reformei de descentralizare.

   Tot din ediţia curentă a ziarului “Vocea Autorităţilor Locale” puteţi afla despre demersurile şi acţiunile întreprinse de CALM pentru promovarea Legii Finanţelor Locale, un act în stare să mişte APL din epoca primitivă în cea în care primarii pot deveni adevăraţi stăpâni în localităţile pe care le conduc.

 

  Amintim că, pe 1 febuarie 2013, peste 500 de primari, care reprezintă mai mult de jumătate de populația Repubicii Moldova, au participat la un miting de protest împotriva situației  deplorabile și a lipsei de progrese în domeniul descentralizării și autonomiei locale. Una din cerințele de bază a fost adoptarea și punerea în aplicare în regim de urgență a noului sistem de finanțe publice locale care ar permite autorităților locale să se modernizeze, europenizeze și să se dezvolte. În pofida mutiplelor promisiuni ale guvernării, situația nu numai că nu s-a îmbunătățit, dar s-a agravat. În ultima perioadă de timp au apărut mai multe acte îndreptate spre o centralizare mai mare și crearea a noilor instrumente de presiune adminisrativă și financiară asupra autorităților locale.  

Serviciul de comunicare și relații cu publicul al CALM

Tel. 22-35-09


Ediţia specială a ziarului: „Vocea Autorităţilor Locale”

DECLARAŢIA CONGRESULUI AUTORITĂŢILOR LOCALE  DIN REPUBLICA MOLDOVA 

Imprimare