Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) vă prezintă un nou număr al ziarului ”Vocea APL”, publicație care și de această dată înglobează reportaje de la cele mai relevante evenimente organizate sub egida CALM, dar și demersuri, declarații, atitudini formulate de membrii CALM de la diverse tribune.

În prima pagină găsiți referințe și comentarii în urma dialogului propus de autorități, în cadrul Pactului Social „PENTRU MOLDOVA”. Primarii consideră că această primă discuție este sortită eșecului, deoarece a lipsit un mecanism eficient de colectare a propunerilor și de fixare a unor termene clare de realizare a acestora. Potrivit directorului executiv CALM, Viorel Furdui, o problemă importantă este ruptura enormă dintre clasa politică de la guvernare și administrațiile locale. Asta reiese din prioritățile și discuțiile purtate în Parlament, precum și din acțiunile nemijlocite ale Guvernului, în care nu se regăsește nicio inițiativă a APL, chiar dacă am fost insistenți și percutanți. Un alt aspect – majoritatea recomandărilor partenerilor noștri de dezvoltate, menite să schimbe situația în bine în localități, au fost neglijate și chiar fentate.

Tot în acest număr al ziarului vă propunem să urmăriți declarațiile membrilor CALM în cadrul mai multor foruri naționale și internaționale. Președintele CALM (Congresul Autorităților Publice Locale din Moldova), Tatiana Badan, primar de Selemet, Cimișlia, a susținut un discurs în apărarea continuității reformei finanțelor publice locale. Badan a menționat: ”Așa cum demonstrează experiența Republicii Moldova, descentralizarea financiară constituie elementul principal și cheia succesului reformelor în domeniul descentralizării. Fără acțiuni foarte concrete, consecvente și continue în domeniul dat, reforma descentralizării riscă să rămână doar pe hârtie și un vis frumos!” Continuarea, o regăsiți în paginile ziarului.

CALM își întărește relațiile cu partenerii externi, iar în urma acordurilor de colaborare încheiate primarii beneficiază de asistența țările în care democrația locală e la ea acasă. Astfel, timp de două zile, 19 și 20 octombrie, membrii CALM au avut ocazia să învețe din experiența Slovaciei în domeniul finanțelor locale. Cum au putut primarii slovaci să obțină instrumente clare de consolidare a bazei fiscale și cum și-au reprezentat ideile, astfel încât să beneficieze de instrumente financiare clare, lipsite de echivocuri și în interesul comunităților și în ce măsură tacticile utilizate pot fi aplicate în Republica Moldova? Sunt întrebări cardinale, la care au fost identificate răspunsuri în cadrul unui schimb veritabil de experiență între reprezentanții Asociației APL din Slovacia (ZMOS) și membrii CALM.

În data de 22 octombrie 2015, CALM (Congresul Autorităților Locale din Moldova) a organizat o vizită de studiu în satul Congaz, raionul Comrat, unde funcționează o întreprindere comunală inter-comunitară model, și anume ”Congaz-Sularî”. Astfel, participanții au avut oportunitatea  de a discuta toate aspectele juridice, organizaționale, dar și de funcționare a astfel de întreprinderi, care reprezintă o soluție ideală în ceea ce privește oferirea unor servicii comunale de calitate populației.  Un reportaj amplu, în paginile ziarului

Acestea și alte informații utile pot fi găsite în noul număr al ”Vocii”, un ziar destinat tuturor primarilor care vor să fie la curent cu ultimele evoluții privind procesele de implementare a reformei de descentralizare în cadrul APL, dar și cu proiectele menite să fortifice autonomia locală inițiate și desfășurate de CALM.

”VOCEA APL”, UN NOU NUMĂR DESPRE PROBLEMELE ARZĂTOARE DIN APL

CLICK AICI PENTRU A DESCĂRCA SAU VIZUALIZA ZIARUL

Imprimare