Propunerile Ministerului Finanțelor privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 favorizează businessul mare și fac abstracție de situația epidemică din țară și potențialul înrăutățirii acesteia”, este de părere expertul economic al CALM Viorel Gîrbu.  

Chiar dacă mai mulți primari au atenționat în cadrul unei întrevederi a Ministerului Finanțelor cu CALM că, prin plafonarea taxelor locale și eliminarea scutirii la achitarea impozitului pe imobil, bugetele locale vor rămâne fără venituri vitale pentru comunitățile locale, Ministerul Finanțelor nu a făcut modificări în documentul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021.

„Și pentru anul viitor, Guvernul central bate încă un cui în administrația locală – de această dată, eliminând scutirea la achitarea impozitului pe imobil și prin plafonarea taxelor locale”, a constatat expertul CALM.

„În urma unor asemenea măsuri exodul populației din zonele rurale doar se va amplifica. Aceste modificări avantajează businessul mare”, a declarat Viorel Gîrbu.

Deși Guvernul vorbește de uniformizarea cotelor impozitelor pe venit, dividendele urmează a fi impozitate în continuare la 50% din cota standard”, a subliniat Viorel Gîrbu.

În context, expertul economic a menționat că dividendele sunt „frecvent o sursă de venit pentru funcționarii noștri de rang înalt, așa cum arată declarațiile de venit ale acestora”.

Menționăm că în încercarea de a preveni răspândirea COVID-19, de la începutul pandemiei autoritățile locale au avut de suportat mult mai multe cheltuieli care nu au fost acoperite din bugetul de stat.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare