Emisiunea Vocea APL

În cadrul emisiunii ”Vocea APL”, difuzată la postul Vocea Basarabiei a fost făcută o retrospectivă a evenimentilor din ultimul an. Astfel, directorul executiv CALM, Viorel Furdui a realizat o ierarhizare a celor mai importante evenimente și realizări în activitatea Congresului Autorităților Locale.

Viorel Furdui  a menționat că problemele APL au fost subiectul unui număr mari de emisiuni, iar problema descentralizării adevărate rămâne încă pe ordinea zilei: Noi, de nenumărate ori,  am constatat că a fost cam neglijată în Republica Moldova importanța și rolul satului, orașului, administrației publice locale. Aceasta a fost și una din cauzele din care pe multe din direcții lucrurile nu prea au mers. Satele și orașele erau privite cumva din sus în jos. Pe parcursul anilor au fost elaborate diferite strategii și legi, parcă toate cu susținerea celor mai buni experți. Însă, iată oamenii nu au văzut mari schimbări spre bine în teritoriu. Drept una din consecințe, oamenii pleacă și își iau și copiii peste hotare. Iar acest lucru este cu siguranță unul negativ. Deci este nevoie de a schimba ceva, pentru că deja nu se mai poate de administra țara de la centru în jos. Este absolut necesar de a privi mult mai atent în teritorii și la oameni. Trebuie de atras atenție și la posibilitățile celor care lucrează în administrația publică locală. Noi de la toate restul problemelor pe care au încercat să le promoveze politicienii noștrii pe parcursul acestor zeci de ani (est, vest, dreapta, stînga, probleme de ordin identitar) nu au schimbat viața oamenilor. De aceea trebuie să privim altfel lucrurile și să ne focusăm pe interesele oamenilor și comunitățile locale, descentralizare și autonomie locală. Interesul omului trebuie să devină prioritar.

Totodată, Viorel Furdui a specificat că neglijarea elementului de autonomie locală din partea autorităților centrale înseamnă neglijarea oamenilor: ”Nici o guvernare de pînă în prezent nu a înțeles locul și rolul guvernării locale, administrației publice locale, a descentralizării și autonomiei locale în ceea ce privește dezvoltarea acestui stat. Aceasta este cauza care trece ca un fir roșu prin ce tot ce s-a petrecut în acest stat. Chiar dacă au fost anumite momente în istorie unde s-a încercat de a schimba ceva, în esență toți care au făcut-o nu a fost de bună voie sau pentru că au înțeles că aceasta este salvarea nu numai pentru cetățeni în ceea ce privește îmbunătățirea vieții lor dar și pentru guvernanți. Din cauza faptului că competențele, resursele, puterea de a decide ceva sau a schimba lucrurile nu a fost transferată în suficientă măsură către administația publică locală, oamenii nu au putut să simtă schimbările spre bine. Administrația centrală și locală și alte elemente ale societății trebuie să lucreze împreună în interesul progresului și dezvoltării acestei țări. Dar la noi s-a primit că cei care erau la nivel central se considerau prea importanți și autotcunoscptori, concentrînd în mîinele sale toate resursele, neglijînd administrația publică locală prin intermediul căreia trebuia să se facă schimbările la nivelul cetățeanului. Pentru că cetățenii nu vin la ministri sau parlamentari ci la primărie. Acolo cetățeanul trebuie să găsească răspuns la întrebările sale.

Totuși, directorul executiv CALM, Viorel Furdui, a remarcat că, în ultima perioadă dialogul APC-APL, intermediat de CALM, a fost unul cât se poate de constructiv, mai ales în ceea ce privește adoptarea noului mecanism de distribuire a resurselor din Fondul Rutier: ”Pe domeniul APL noi am avansat mult, conceptual, legal, chiar dacă comparăm cu Ucraina. În același timp noi avem mari probleme cu administrația publică centrală care noi credem că nu s-a reformat. Noi credem că după modul cum funcționează și cum administrează țara, noi am păstrat sistemul sovietic la nivel central. Aici e marea contradicție. Că cel puțin cu resursele limitate pe care le are APL totuși ea a trecut printr-un proces de multimple reforme. Toate aceste procese au fost susținute de multiple discuții și documente importante care au fost adoptate cum ar fi principiile autonomiei locale și Carta Europeană a Autonomiei Locale în 1998. De ce totuși noi nu avansam așa cum ar trebui să avansăm? Anume deoarece pentru că toate aceste reforme s-au făcut sub o anumită presiune din exterior dar fără o înțelegere din interior. Strategii au existat dar viziuni nu. În acest an CALM ca reprezentant al comunităților locale, a obținut dreptul de a participa la ședințele Guvernului. Există și o anumită înțelegere din partea Guvernului în acest sens, au acceptate în ultimul moment anumite lucruri importante cum ar fi evaluarea bunurilor imobile în ceea ce ține de dreptul APL de a făcea această evaluare, problema plafonării taxelor locale.  Noi avem certitudinea că noul mecanism de distribuire a Fondului Rutier va fi dus pînă la capăt. S-au invocat fel de fel de motive pentru a păstra sistemul actual care extrem de politizat. Toți cei care s-au ținut de astfel de abordări de păstrare a acestui sistem au falimentat de fapt. Noi foarte mult sperăm că începînd cu 2017, o parte din fondul rutier deja va ajunge la fiecare primărie. Pentru a avea bani pentru a curăți drumurile, întreținerea lor, a scrie proiecte. Transferul acestor resurse înseamnă nu doar competențe, dar și responsabilitate.

Imprimare