Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova despre inițiativa legislativă care prevede trecerea proprietăților și bunurilor spitalelor raionale în gestiunea statului.

Proiectul nu a fost deocamdată consultat cu noi, reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova. Credem că problemele invocate în nota informativă și cele prezentate de Ministerul Sănătății sunt justificate, dar există o serie de probleme de ordin juridic care țin de administrarea acestor instituții. Pentru că sunt mai mulți actori implicați în gestionarea lor, nu e clar întotdeauna cine și ce rol are. De exemplu, proprietatea spitalelor aparține raionului, finanțarea vine prin sistemul de asigurări medicale și ceva bani de la bugetul public. Deci administrarea e confuză, parcă există competență la nivelul doi, dar parcă nu e.  De exemplu, concursurile de alegere a conducătorilor se fac la Ministerul Sănătății, dar administrațiile locale sunt cele care acceptă sau resping persoana aleasă de minister. E un dezastru din punct de vedere al administrării, trebuie să recunoaștem.

Însă aici e o mare problemă legată de proprietăți. Autorii proiectului vin cu această derogare de la Legea privind proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și prin derogare, în mod unilateral, propun transferarea dreptului de proprietate către stat, către administrația centrală. Asta este o mare problemă și nu se încadrează în cadrul constituțional și legal al Republicii Moldova, deoarece proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale este separată prin lege de către cea de stat. Este separată prin Constituție și respectiv nu poate Guvernul în modul acesta unilateral să lipsească administrația locală de proprietate, care îi aparține de drept.

Legea la care se propune derogarea stabilește o procedură. Trebuie să existe o decizie a administratorului acestei proprietăți, în cazul acesta Consiliul Raional și decizia Guvernului de a accepta aceste proprietăți.

Deci, ar trebui să fie de bună voie și nesilit de nimeni…

Sigur. Cred că prin acest proiect de lege autorii acestui proiect creează un precedent extraordinar de periculos. Se primește că Parlamentul, Guvernul, toți cei interesați în astfel de soluții pot să decidă prin astfel de derogări să facă derogări de la toate legile din Republica Moldova, mai ales în ceea ce privește administrația publică locală. În opinia noastră soluțiile trebuie căutate puțin în altă direcție.

De exemplu…

În formarea competențelor, a modului de organizare a sistemului de sănătate, trebuie să fie revăzute regulamentele de administrare a acestor entități, modul de finanțare a acestor instituții, modul de participare a diferitor actori în administrarea acestor instituții, poate de lărgit grupul de administrare, inclusiv administrațiile orășănești să aibă un reprezentant în consiliile de administrare sau alte organizații conexe activității instituțiilor în sănătate și care ar putea într-o formă sau alta să contribuie la îmbunătățirea situației din sistem.

Mai mult, noi am venit cu o propunere care ar rezolva această problemă atât pentru domeniul sănătății, cât și pentru alte domenii. Am propus reformarea raioanelor și transformarea lor în municipii, după modelul Chișinăului și în acest proces de transformare ar fi fost posibil să deschidem discuția privind competențele în domeniul sănătății. Dacă e o competență garantată de stat, de interes național, ceea ce este sănătatea în fond. Doar așa s-ar fi putut discuta, în acest procesul acestei reforme, ca sănătatea să revină înapoi la stat împreună cu proprietatea.

Însă dacă mergem după modelul care se propune acum, cred că sunt mari problemele de constituționalitate a acestei decizii  și vom avea probleme cu atingerea scopurilor și obiectivelor care se urmăresc prin acest proiect. Dacă mai este spațiu pentru discuții, totuși să fie revizuită abordarea în ceea ce privește proprietatea.

Totuși, raioanele, chiar dacă au aceste instituții în proprietate și sunt fondatoarele lor, practic nu investesc în dezvoltarea lor. De ce? Care este problema?

Problema e mult mai profundă. Raioanele sunt depășite ca structuri administrative și de aici pornesc toate problemele în orice domeniu. Toți cunosc acest lucru și îl recunosc. Modul de funcționare a raioanelor a rămas în trecut și practic nu aduce nicio plus valoare sistemului administrativ. Guvernarea împreună cu toți actorii locali trebuiau să-și focuseze atenția asupra modernizării și reformării acestui sistem de raioane. În acest proces puteau fi revizuite toate comentențele în domeniul sănătății, fie aceste competențe ar fi fost transferate către centru și atunci întreaga responsabilitate de gestionare și finanțare a domeniului i-ar fi revenit guvernării centrale. Dar și aici sunt întrebări – are capacitatea administrația centrală să facă acest lucru? Apoi, să nu uităm că în majoritatea raioanelor guvernarea actuală nu are majorități în consilii și atunci acolo unde nu au majoritate, consilierii, fără să se gândească la eficiență, la funcționalitate, din principiu nu vor vota o astfel de decizie de a transmite proprietățile spitalelor către stat. Cred că ceea ce se propune nu e cea mai bună soluție și guvernarea va fi din nou criticată din toate părțile.

Dar această inițiativă nu e vociferată prima dată. S-a mai vrut în 2017, pe vremea guvernării Partidului Democrat. Atunci nu a trecut. De ce, în opinia Dvs?

Cred că din aceleași motive, deoarece este practic o încălcare directă a Constituției și a altor acte legilative în vigoare. E un precedent pentru alte guvernări. Vă imaginați ce înseamnă derogare de la unul dintre cele mai importante drepturi – dreptul la proprietate. Anume acest drept garantat de Constituție este încălcat. Oricare ar fi motivația, ea nu ține. Și sunt aproape sigur că acest proiect va stârni mare gălăgie și chiar dacă va fi adoptat, cu siguranță va ajunge pe masa Curții Constituționale.

Domnule Furdui, vă mulțumesc pentru opinie.

Imprimare