Emisiunea radio

La mulţi ani, multă sănătate, belşug în toate şi realizarea tuturor dorinţelor. Acesta este mesajul pe care l-a transmis primarul municipiului Străşeni, Valentina Casian locuitorilor din municipiul Strășeni, dar și tuturor cetățenilor Republicii Moldova, în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție cu CALM, la postul de radio Vocea Basarabiei. Totodată, Valentina Casian le-a urat perseverenţă în anul care vine şi colegilor din cadrul Congresului Autorităţilor Locale, al cărui vicepreşedinte este.

„Le doresc să se mențină pe această poziție, pentru că avem prea puțini oameni curajoși și perseverenți, așa cum sunt colegii din cadrului CALM. Sunt oamenii care s-au dedicat în totalitate promovării și susținerii necondiționate a autorităților locale, altfel noi nu am fi putut obține acele realizări la compartimentul descentralizare. Aici țin să menționez nu doar distribuirea resurselor financiare din Fondul rutier, dar și accesul la Curtea Constituțională și schimbarea destinației terenurilor. Prin intermediul CALM s-au reușit multe lucruri ce vin în suportul autorităților de nivel local, în suportul cetățenilor. Le doresc multă sănătate, putere de muncă și forte inepuizabile într-o activitate care nu este deloc ușoară. La mulți ani, dragi colegi! Să trăiți aceste clipe frumoase alături de oameni dragi sufletului!

Valentina Casian a vorbit şi despre relația autorităților locale cu cele centrale, implicarea comunității în viaţa socială, care este una foarte activă, implementarea proiectelor de dezvoltare locală, tot mai dese în ultimii ani, dar şi cum s-au schimbat lucrurile de când Străşeni are statut de municipiu.

„Deși de la 17 aprilie Strășeni are statut de municipiu, abia spre sfârșitul acestui an a fost adoptat cadrul legal. Se cunoaște că potrivit Legii finanțelor locale, la nivel local venea doar 20% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Acum, după adoptarea acestui cadru legal, majorarea constituie 35%. Sunt resurse ce vor rămâne la nivel local, iar noi vom avea posibilitatea să le investim acolo unde consideră cetățeanul că este important.

Lupta cu corupția din Primăria Strășeni a fost primul obiectiv, încă din primul mandat. Un alt aspect foarte important se pune pe transparenţă şi investiții în domeniul economic.

Nu poate exista o dezvoltare a unei localități, fără o dezvoltare economică a acesteia. Din 2011, de când sunt în această funcție, printre prioritățile de bază sunt atragerea investitorilor și creșterea economică a localității. La ora actuală avem mai bine de 30 de rezidenți, două subzone economice libere, parcuri industriale, una dintre aceste investiții constituie peste 25 milioane de euro și 160 de locuri de muncă. Scopul nostru este să atragem și alți investitori. Acolo unde există o infrastructură (aceasta fiind o altă prioritate a noastră), oamenii vor să rămână, dar și să vină să investească. Încercăm, în măsura posibilităților, cu forțele proprii, dar și din surse externe să contribuim la dezvoltarea infrastructurii în municipiul Strășeni.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare