Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud din județul Alba, România, una dintre cele mai dezvoltate localități de peste Prut, anunță că va ajuta Primăria Manta din raionul Cahul să obțină fonduri europene disponibile pentru republica noastră.

Primarul Ciugudului a avut marți o videoconferință cu primarul de Manta, raionul Cahul, Violeta Hîncu.

„Frații în veci vor fi frați! Așa cum spun și versurile cunoscutului cântec patriotic, ne simțim uniți cu sufletele de frații noștri de peste Prut, chiar dacă ne desparte o graniță dureroasă. Și, de câțiva ani, Ciugudul are un frate în Republica Moldova – comuna Manta.

Consiliile locale și echipele administrațiilor din cele două comune au avut, astăzi, o video-întâlnire de lucru în cadrul căreia au împărtășit experiențele legate de gestionarea situației generate de pandemia de coronavirus, digitalizarea serviciilor publice și apropierea acestora de cetățean. De asemenea Ciugudul s-a angajat să sprijine comuna Manta în parcursul european și în atragerea fondurilor europene disponibile în această perioadă pentru comunitățile din Republica Moldova”, se arată pe pagina oficială de Facebok a comunei Ciugud.

Conducerea Primăriei Ciugud a lansat un apel către toți primarii din România: „Îi rugăm pe colegii noștri din întreaga țară să nu uite în aceste vremuri de frații noștri din Republica Moldova și să îi ajutăm de fiecare dată când putem să o facem… iar schimbul de experiență este benefic pentru ambele părți”.

Imprimare